x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Preţul gigacaloriei, cu cinci lei mai mare

Preţul gigacaloriei, cu cinci lei mai mare

de Monica Andrei Capatos    |    03 Oct 2010   •   00:00
Preţul gigacaloriei, cu cinci lei mai mare
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul Naţional

Factura la întreţinere va fi mai mare în această iarnă, cu toate că Primăria Capitalei va suporta în continuare subvenţia pentru căldură. Bucu-reştenii vor plăti mai mult cu cinci lei pentru o gigacalorie consumată, mai exact de la 119 lei la 124 de lei, reprezentând majorarea TVA de la 19% la 24%, lucru deja stabilit la ultima şedinţă a Consiliului General.



Vestea bună este că s-au găsit fonduri suficiente pentru ca municipalitatea să poată să plătească pentru bucureşteni diferenţa de până la 300 de lei, atât cât ar costa în mod normal o gigacalorie.
"Am luat această decizie chiar dacă vom face un efort bugetar suplimentar, pentru că şi aşa oamenii trăiesc vremuri grele. La o primă estimare, efortul bugetar va fi de 226 de milioane RON, până la sfârşitul iernii, adică aproximativ 52 de milioane de euro în folosul cetăţenilor", a declarat Oprescu.

Pentru că se lega cu subiectul discutat, edilul-şef n-a omis să precizeze şi faptul că va urma o perioadă de reorganizare şi restructuare a RADET, în luna noiembrie urmând să prezinte un proiect de reorganizare a regiei.
"Va fi vorba probabil despre o concesionare, trebuie să eficientizăm acest serviciu", a adăugat primarul. Să sperăm că nu va fi luată drept exemplu concesionarea serviciului de apă şi canalizare, făcută pe vremea lui Viorel Lis către francezii de la Apa Nova.

Revenind la perioada de iarnă pe care bucureştenii urmează s-o traverseze, municipalitatea a pregătit şi o serie de programe de ajutorare a persoanelor nevoiaşe şi fără adăpost. Oamenii cu probleme vor primi din această săptămână făină, lapte praf, mălai, paste făinoase, zahăr şi biscuiţi. De aceste produse pot beneficia bucureştenii cu venituri mici, cei care au pensie sub 400 de lei, şomerii, persoanele cu handicap. "Acţiunea de distribuire a produselor va începe din 6 octombrie şi vor beneficia peste 86.000 de persoane. Punem la dispoziţia bucureştenilor o linie telefonică gratuită, unde pot afla amănunte despre acest program: numărul este 0.800.821.218 şi de luni până vineri, între orele 9:00 şi 14:00, apelul este gratuit", a precizat Oprescu.

Cei care se încadrează în categoriile menţionate mai sus se pot duce la următoarele puncte: Cantina de ajutor social din Calea Griviţei nr. 216, Centrul de asistenţă pentru persoanele vârstnice din Şoseaua Ştefan cel Mare nr. 1-3, Centrul din Lucreţiu Pătrăşcanu nr. 17, bl. MC 18, sediul Direcţiei Sociale din Strada Sălcetului nr. 5 şi din Bulevardul Ghencea nr. 34.
De asemenea, oamenii sunt aşteptaţi şi la cantinele sociale administrate de municipalitate Sf. Constantin, Griviţa, Bucur, Dacia, Ferentari. Aici, oamenii vor primi două mese calde pe zi. Vor fi pregătite şi 350 de locuri pentru oamenii străzii.

×
Subiecte în articol: observator