x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prețuri URIAȘE! Cât plătesc studenții pe chirie

Prețuri URIAȘE! Cât plătesc studenții pe chirie

03 Oct 2022   •   17:56
Prețuri URIAȘE! Cât plătesc studenții pe chirie
Sursa foto: Hepta

La început de an universitar, studenţii sunt nevoiți să scotă din buzunare sume uriașe pentru chirii. La Cluj, de exemplu o garsonieră poate fi închiriată acum cu 600 de euro, dublu faţă de perioada verii, când se putea închiria cu 300 de euro, scrie Antena3

De asemenea, apartamentele cu două camere sunt cele mai căutate, iar prețurile au ajuns chiar și la 600 de euro. Cererea a fost mult mai mare decât anul trecut, asta pentru că de azi a început noul an universitar, iar studenții s-au întors fizic la facultăți. 

Mulți dintre ei au optat încă de la începutul anului pentru găsirea unei chirii la prețuri acceptabile. Există cazuri în care studenții au decis să își caute un loc la cămine.

Spre exemplu, un loc în căminele Universității Babeș Bolyai pornește de la 80 de lei, iar cele mai scumpe sunt 170 de lei, în funcție de dotări și numărul de persoane din cameră.

Potrivit specialiștilor în imobiliare, în ultima lună nu prea au făcut față ofertele în comparație cu cererile. Aceștia se așteaptă la o scădere a prețurilor în perioada sezonului de iarnă.

 

×
Subiecte în articol: studenţii chirie pret