Decizia coaliție de guvernare - „care va fi implementată chiar mâine de către Guvernul României în ședința de dimineață” - „vizează închiderea ridicării la nivel maxim pentru veniturile din educație, prin mărirea veniturilor celor care se regăsesc ca personal nedidactic în așa numita anexa 8 a legii salarizării, o măsură care vizează 55.000 de oameni care lucrează în acest sector, cu o medie a creșterilor veniturilor de aproximativ 9%. Acestor venituri li se vor adăuga două prime consecutive, una în luna iunie și una în luna octombrie, de câte 500 de lei, de asemenea, aceste prime fiind oferite tuturor celor 55.000 de oameni care lucrează în categoria personalului nedidactic”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Totodată, pentru alte 220.000 de oameni care lucrează în sistemul educațional - personalul didactic și personalul didactic auxiliar - în luna iunie va fi oferită o primă pentru cariera didactică de 1000 de lei care va fi urmată în luna octombrie de o a doua primă de 1500 de lei, a spus Dan Cărbunaru.
Cărbunaru a precizat că discuțiile inițiale care s-au purtat în cursul săptămânii trecute cu reprezentanții sindicatelor vizau majorarea veniturilor personalului nedidactic din anexa 8, la care se adăuga „nevoia evidentă de a trata cu prioritate situația debutanților din sistemul educațional, unde s-a discutat inițial de această formă de stimulare de premiere atât pentru dumnealor, cât și pentru cei care predau, care lucrează în zonele defavorizate cu un stimul în valoare de 1000 de lei”.
„Iată că am ajuns la extinderea acestor formule care vor purta această formă de premiere pentru cariera didactică, pentru întreg personalul didactic, 220.000 de oameni care vor primi în total 2.500 de lei. (...) Ca atare este evident necesar ca noile majorări așteptate pe bună dreptate de cei din sistemul educațional să intre în cadrul noii legi a salarizării, care va avea regim de urgență, va fi devansat față de termenul fixat în cadrul PNRR pentru finalul acestui an, decembrie anul curent, în 15 iulie urmând a fi prezentat public și lansat în dezbatere și în analiză pentru a găsi cele mai bune formule astfel încât cu prioritate cei care lucrează în educație să își regăsească statutul atât din perspectiva poziției în grilă, cât și din perspectivă financiară mult mai aproape de ceea ce cu toții ne dorim pentru societatea noastră”, a adăugat Cărbunaru.
"Toate aceste măsuri nu reprezintă decât o deschidere pe care Guvernul o are. Aceste măsuri vin înaintea a ceea ce Guvernul a spus că va face prin Legea salarizării.
Toate anunțurile pe care Guvernul le-a făcut până acum sunt măsuri pe care Guvernul a spus că le va lua.
Nu suntem la piață și nu operăm cu oferte. Guvernul prezintă măsurile pe care le poate lua în funcție de venituri. Pot să vă dau mai multe exemple. În momentul în care prețul la pompă a crescut, Guvernul a intervenit, în momentul care tăvălugul facturilor la energie a ajuns în țara noastră, guvernul a venit cu măsuri rapid", a mai adăugat Cărbunaru.
Sindicatele din educație ceruseră majorarea veniturilor tuturor angajaţilor cu 25% şi salariul la nivelul celui mediu brut pe ţară pentru debutanţi.
Dan Carbunaru
(sursa: Mediafax)