Profesorul Dumitru Mazilu, unul dintre personajele-cheie din decembrie 1989, ne-a trimis la redactie un drept la replica. Astfel, Dumitru Mazilu precizeaza: "Afirmatia publicata in Jurnalul National din 14 decembrie 2006, la p. 6, «Special» ca «Dumitru Mazilu avea sa aduca pe o hartie albastra» Programul Revolutiei nu corespunde adevarului. Textul Programului Revolutiei l-am scris in timpul arestului meu la domiciliu, pe hartie alba obisnuita, format A4, dupa ce am aflat ca s-a ridicat Timisoara, in zilele de 16-17 decembrie 1989. Acest text l-am citit in seara zilei de 22 decembrie 1989, in fata multimii din Piata Palatului si, apoi, in Sediul fostului CC, in fata a 80-90 de revolutionari, dupa eliberarea mea, a sotiei si a copilului din inchisoarea militiei de la Alexandria. Acest document - cu modificarile efectuate de dl Silviu Brucan si completat la sediul Televiziunii - a fost batut la masina, la etajul 11 al Televiziunii, sub ingrijirea profesorului Valeriu Bucurescu. Apoi a fost citit de dl Ion Iliescu in prezenta celor mai multi membri ai Consiliului FSN. Documentul original - scris de mana pe hartie alba obisnuita, cu modificarile facute de dl. Silviu Brucan - l-am donat, dupa Revolutie, Muzeului Militar Central".