x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prinţesele Disney

Prinţesele Disney

09 Noi 2011   •   07:32
Prinţesele Disney

Din 14 noiembrie, Jurnalul National si Litera te invita intr-o calatorie magica…in lumea celebrelor printese Disney. Alaturi de Mica sirena, Alba ca Zapada, Cenusareasa, Jasmine, Aurora, Tiana si Rapunzel vei descoperi cea mai frumoasa lume a povestilor.

Peste mari si tari intotdeauna vei descoperi o imparatie. Un loc fermecat in care traiesc zane si vrajitoare, printi si printese preafrumoase, regi si regine. Poti patrunde foarte usor in aceasta lume plina de taine… Este de ajuns sa deschizi o carte si sa-i rasfoiesti paginile.

“Nu te ingrijora, Ariel, spuse Eric incetisor. O sa gasim noi o cale sa aducem laolalta pamantul si marea…' La orice varsta omul se hraneste cu povesti. De aceea, avutia povestilor pe care au strans-o oamenii de pe tot globul, din casa in casa, din secol in secol fie in vorba, fie in scris a depasit orice alta avutie a lumii…pentru ca povestile nu mor niciodata. Pentru ca intodeauna povestile te fac sa zambesti. Pentru ca povestile sunt adevarate lectii de viata si de suflet. Pentru ca fiecare poveste este un simbol. Pentru ca la orice varsta vei descoperi placerea de a citi si de a reciti povesti… Petrece impreuna cu copilul tau Sfanta Sarbatoare a Craciunului alaturi de de colectia'Printesele Disney'. Un cadou de suflet care nu trebuie sa-i lipseasca nici unui copil...

1. Ariel si puiul de delfin * Belle si catelusul din castel

2. Aurora si dragonul cel folositor * Alba ca Zapada si farmecul prieteniei

3. Mica sirena in cautarea darurilor * Aurora si surprizele Craciunului.

4. Cenusareasa la petrecerea Craciunului * Tiana si magia sarbatorilor

5. Tiana si prietenii ei * Eroii lui Rapunzel

6. Jasmine, petitoarea * Cenusareasa si soricelul pierdut

Printesele Disney, o colectie de 6 volume, in fiecare luni numai cu Jurnalul National! Cartile sunt tiparite in conditii grafice de exceptie, cu ilustratii sugestive si coperte cartonate menite sa reziste in timp.

×
Subiecte în articol: mass media