Toate cele trei oferte depuse pentru privatizarea CFR Marfă au fost respinse de Comisia de privatizare din Ministerul Transporturilor, informează surse din instituţie, potrivt agerpres.ro.
Procedura de deschidere a ofertelor pentru precalificarea potenţialilor investitori pentru CFR Marfă s-a încheiat pe 11 mai, la ora 16.00, a doua etapă fiind verificarea şi evaluarea acestora, cu termen limită data de 15 mai, ora 12.00. Miercuri trebuiau să fie anunţaţi investitorii precalificaţi să participe, în continuare, la procesul de privatizare.
Companiile care au depus oferte pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni (51%) la Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" sunt OmniTRAX Inc. (SUA), Grup Feroviar Român (GFR) şi Asocierea Transferoviar Grup - Donau-Finanz GMBH.
Grup Feroviar Român, deţinută de Gruia Stoica şi Vasile Didilă, este o societate cu capital social integral privat, care prestează servicii de transport feroviar de mărfuri şi servicii conexe transportului feroviar. GFR exploatează un parc de 8.000 de vagoane şi 260 de locomotive. în asociere cu CFR Marfă în societatea Rolling Stock, GFR a înregistrat, în 2012, un profit de 4,5 milioane euro
Transferoviar Grup este o companie înfiinţată în 2003, al cărei obiect de activitate este asigurarea serviciilor de transport/logistică feroviară şi manevră feroviară de marfă, gestionarea de infrastructură feroviară, construcţia de căi ferate, drumuri şi autostrăzi. De asemenea, prin accesarea de fonduri europene, societatea este implicată în dezvoltarea infrastructurii feroviare private, în acest moment având în execuţie terminalul de containere din Aiud. Societatea activează atât pe piaţa din România cât şi la nivel internaţional.
OmniTRAX este una dintre cele mai mari companii private de cai ferate private din America de Nord, potrivit propriei pagini de Internet, furnizând servicii în 10 state ale SUA.