x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Probe privind crimele din orfelinatele-spital, la Parchetul General

Probe privind crimele din orfelinatele-spital, la Parchetul General

02 Iun 2017   •   13:16
Probe privind crimele din orfelinatele-spital, la Parchetul General
Sursa foto: DIANA OROS

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunţat ieri că a depus, la Parchetul General, o plângere penală care vizează tratamentele neomenoase aplicate în perioada regimului comunist în căminele spital din Cighid, Păstrăveni şi Sighetu Marmaţiei, ce au dus la moartea a 771 de minori.

Creșterea forțată a populației, prin politici demografice pronataliste adoptate în 1966, a condus la creșterea fără precedent a mortalității materne și infantile, a numărului de copii născuți cu afecțiuni fizice și psihice grave.  Mii de astfel copii au ajuns orfani sau au fost abandonați, ei ajungând în cămine-spital.

„Diferenţierea era făcută între o categorie de minori pe care statul încerca să-i «recupereze», total sau parţial, pentru integrarea ulterioară în producţie, şi o categorie de copii în care statul nu era dispus să investească şi pe care nici măcar nu dorea să-i recunoască. Reabilitarea, chiar şi parţială, a acestor copii, care ar fi putut fi ulterior integraţi în muncă, solicita cheltuieli importante, la care statul contribuia doar parţial. Părinţii erau nevoiţi să acopere o parte din costurile îngrijirii copiilor, indiferent de situaţia lor materială. Nu puţine sunt cazurile în care familii monoparentale, cu venituri minime, sunt nevoite să plătească până la jumătate din acestea pentru întreţinerea minorului în cămin. Mai dificilă era situaţia minorilor orfani de ambii părinţi, lipsiţi de bunuri materiale sau rude, pentru care bugetul asigurărilor sociale nu avea prevăzute sume şi nici baza legală prin care să poată acoperi aceste cheltuieli. Pentru ideologia comunistă, doar omul sănătos intra în discuţie, «rebuturile» fiind ascunse şi, la limită, evacuate”, susţin reprezentanţii IICCMER.

Mărturiile adunate de Institut privind condiţiile de viaţă de la căminele spital Cighid, Păstrăveni şi Sighetu Marmaţiei arată că regimul de viaţă al minorilor se caracteriza prin alimentaţie necorespunzătoare, nerespectarea condiţiilor minimale igienico-sanitare, lipsa hainelor, frig, igrasie, lipsa asistenţei medicale, izolarea de lumea înconjurătoare.

La conferinţă a participat şi Izidor Ruckel, unul dintre copiii internaţi în Căminul pentru minori din Sighetu Marmaţiei, adoptat în 1991 de o familie din Statele Unite ale Americii, care a povestit experienţele trăite în perioada în care a fost internat în centrul de plasament de aici.

IICCMER a cercetat 10 din cele 26 de cămine spital pentru minori nerecuperabili din ţară, din care a trimis spre organele de anchetă penală rezultatele în privinţa a trei dintre ele, având în vedere probele obţinute până în prezent. Investigaţiile Institutului  vor continua şi după această sesizare.  

IICCMER arată că sesizarea penală înaintată Parchetului General vizează „crime sistemice şi sistematice petrecute în perioada comunistă, având în vedere toate ramificaţiile administrative, profesionale şi politice'”

×
Subiecte în articol: parchetul general probe