x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Producţia de carne de porc a crescut în februarie

Producţia de carne de porc a crescut în februarie

de Redacția Jurnalul    |    10 Apr 2024   •   17:15
Producţia de carne de porc a crescut în februarie

Producţia de carne de porc a României s-a majorat în luna februarie 2024 cu 10,56%, faţă de luna precedentă, şi cu 2,34% faţă de februarie 2023, totalizând 22.597 tone, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Astfel, în februarie 2024, au fost sacrificaţi 252.000 de porci, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (243.000 de capete) şi comparativ cu luna ianuarie 2024, când au fost sacrificate 229.000 de animale.

În schimb, la carnea de pasăre, producţia a scăzut în februarie 2024 cu 2,18% raportat la luna anterioară, însă a crescut cu 15,05% faţă de februarie 2023, fiind de 46.975 de tone.

Datele statistice arată că în a doua lună a anului în curs au fost sacrificate 27,574 milioane de păsări, în scădere faţă de ianuarie (28,383 milioane capete) şi în creştere faţă de februarie 2023 (24,489 milioane capete).

În ceea ce priveşte producţia de carne de bovine, aceasta a totalizat în luna februarie a acestui an 5.488 tone, fiind în scădere cu 25,86% faţă de ianuarie 2024, când a fost înregistrată o producţie de 7.402 tone carcasă. Faţă de februarie 2023, când s-au consemnat 5.167 tone carcasă, a fost o creştere de 6,21%.
 

×
Subiecte în articol: productie carne porc crestere