x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prof. dr. Ovidiu Băjenaru, răpus de coronavirus

Prof. dr. Ovidiu Băjenaru, răpus de coronavirus

de Monica Cosac    |    04 Sep 2020   •   09:19
Prof. dr. Ovidiu Băjenaru, răpus de coronavirus

Profesorul Ovidiu Băjenaru, șeful Clinicii de Neurologie de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) și unul dintre cei mai apreciați neurologi din România, a murit joi, la Institutul „Matei Balş” din Capitală, după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Cunoscutul neurolog avea 63 de ani și era internat cu COVID-19 de o săptămână și jumătate.

„Toți neurologii din România îi datorează formarea”, se arată într-un mesaj al Universității de Medicină și Farmacie «Carol Davila» din București, care transmite că a pierdut unul dintre cei mai prețioși reprezentați ai comunității sale academice.

„Personalitate marcantă a neurologiei la nivel internațional, Profesorul Ovidiu Alexandru Băjenaru a fost un om luminat, a avut viziune, a creat, a muncit continuu, sacrificându-și binele personal în folosul comunității academice și al umanității. Cadrele didactice și studenții Universității noastre aduc, cu respect profund și dragoste, un ultim omagiu Profesorului Băjenaru și sunt alături de familia îndurerată”, a transmis universitatea. Din anul 2000, prof. Băjenaru ocupa şi funcţia de prodecan al Facultăţii de Medicină din cadrul UMF „Carol Davila” din București. 

×
Subiecte în articol: prof dr ovidiu bajenaru