Un profesor de la Şcoala generală nr.6 din Braşov a decedat miercuri în faţa unităţii de învăţământ din cauza unui infarct. Purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, comisarul şef Liviu Naghi, a declarat pentru AGERPRES că profesorul şi-a parcat maşina în jurul orei 8.50 în apropierea şcolii, în parcarea de la Livada Poştei, după care s-a îndreptat pe jos spre şcoală. La câţiva metri de şcoală profesorul a făcut un infarct şi s-a prăbuşit pe trotuar. Profesorul Temciuc Dorin, în vârstă de 54 de ani, nu a mai putu fi salvat. El era cunoscut cu probleme medicale. Potrivit ISU Braşov, ambulanţa SMURD deplasată la faţa locului a încercat resuscitarea acestuia, dar fără rezultat, declarându-se decesul.
Citește pe Antena3.ro