Profesorii vor avea joi accesul gratuit la expoziţia 'The Human Body' de la Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" din Bucureşti, cu ocazia Zilei Porţilor Deschise.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor remis marţi, expoziţia, care va fi deschisă de la ora 10,00 până la ora 20,00, va putea fi vizitată de profesori gratuit, pe bază de adeverinţă semnată şi ştampilată din partea şcolii, a liceului sau a facultăţii.
"Încurajăm profesorii din România să viziteze expoziţia şi să decidă în cunoştinţă de cauză cât de folositoare este pentru completarea studiilor elevilor lor. Scopul său este să ofere tuturor o înţelegere mai profundă a corpului uman - nu trebuie să aveţi cunoştinţe medicale, ci doar o minte deschisă. Toţi vizitatorii ajung să înţeleagă, la un nou nivel, valoarea unui stil de viaţă sănătos şi să găsească un nou punct de referinţă pentru structura lor fizică. Noi credem cu putere în educaţie şi în faptul că fiecare are dreptul să îşi vadă şi să îşi înţeleagă propriul corp în propriul fel. Curiozitatea legată de lume şi omenire este forţa care ne face să înaintăm. Credem că această expoziţie are această forţă", spune Sabrina Sheehan, PR Gforce Exhibitions, potrivit comunicatului.
Peste 27.000 de români au vizitat până acum expoziţia, de la deschiderea sa. Dintre ei, peste 6.000 au fost elevi cu vârstele între 7 şi 18 ani. La nivel internaţional, peste trei milioane de elevi şi studenţi au vizitat expoziţia "The Human Body" în grupuri organizate de şcoli, licee şi facultăţi. Acest număr ridicat se datorează atât profesorilor din instituţiile de învăţământ de stat, cât şi din cele private din întreaga lume, care au considerat că expoziţia este una importantă şi ar trebui să completeze educaţia elevilor şi studenţilor.
Expoziţia "The Human Body" include peste 200 de exponate - corpuri umane reale (integrale sau secţiuni) care, prin disecţiile la nivelul organelor şi ţesuturilor, oferă o perspectivă unică, tridimensională, fidelă, asupra a ceea ce se află sub piele, asupra miracolului corpului omenesc şi a modului în care acesta funcţionează. Exponatele au fascinat deja peste 20 de milioane de vizitatori din întreaga lume, fiind prezentate în Londra, Amsterdam, Barcelona, Bratislava, Budapesta, Dublin, Kiev, Lisabona, Madrid, Praga, Torino, Viena, Oostende.
Expoziţia îşi propune să schimbe modul în care vizitatorii percep corpul uman, oferind românilor, în premieră, o şansă unică de a-şi privi organismul prin ochii unui chirurg şi de a "experimenta" o incursiune vizuală în interiorul său. Nu în ultimul rând, scopul expunerii este şi acela de a-i determina pe vizitatori să-şi respecte şi să-şi îngrijească organismul, acordând atenţie felului în care aleg să trăiască.
Biletele sunt în continuare disponibile în reţeaua Eventim şi la casa de bilete a muzeului. Copiii cu vârste mai mici de 7 ani beneficiază de acces gratuit.