x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prognoza - Frumos pe litoral

Prognoza - Frumos pe litoral

de Dana Purgaru    |    03 Aug 2006   •   00:00

Timpul va deveni instabil in urmatoarele zile. In cea mai mare parte a tarii, astazi vor fi averse, descarcari electrice, intensificari ale vantului, chiar vijelii, si izolat va cadea grindina. Zonele cele mai afectate vor fi cele vestice, centrale si nordice. "Ploile pot avea si caracter torential, iar la munte se asteapta cantitati de apa mai insemnate", a consemnat meteorologul Doina Marasoiu. Incepand de maine, ploile isi vor face aparitia si in sud-estul tarii si numai pe litoral va mai fi vreme frumoasa. (Dana Purgaru)

×
Subiecte în articol: observator