x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Programul a şase linii de transport în comun, prelungit joi seară la meciul FCSB - Feyenoord Rotterdam

Programul a şase linii de transport în comun, prelungit joi seară la meciul FCSB - Feyenoord Rotterdam

de Redacția Jurnalul    |    10 Dec 2025   •   19:45
Programul a şase linii de transport în comun, prelungit joi seară la meciul FCSB - Feyenoord Rotterdam
Sursa foto: Facebook/Şase linii de transport în comun din Bucureşti vor avea program prelungit joi seară, după meciul FCSB - Feyenoord Rotterdam, de pe „Arena Naţională

 TPBI prelungeşte, joi seară, programul a şase linii de transport în comun, pentru preluarea spectatorilor partidei de fotbal FCSB - Feyenoord Rotterdam, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

De asemenea, liniile 86, 90, 104 şi 143 ar putea fi deviate.

În vederea preluării fluxurilor de călători şi a participanţilor la partida de fotbal FCSB - Feyenoord Rotterdam, programată joi, la ora 22:00, la Arena Naţională, TPBI prelungeşte programele de funcţionare ale liniilor 1, 10, 14, 55, 86 şi 90.

Preluarea spectatorilor va fi asigurată şi cu liniile de noapte existente în traseu.

Dacă situaţia o va impune, liniile din zonă vor funcţiona pe trasee modificate, sub coordonarea agenţilor de ordine publică şi ai Brigăzii de Poliţie Rutieră, astfel:

Linia 86 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul "Clăbucet" şi intersecţia Str. Vatra Luminoasă/ Str. Tony Bulandra, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Tony Bulandra, cu întoarcere în Depoul Vatra Luminoasă.

Linia 90 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul "M Petrache Poenaru" şi intersecţia Str. Vatra Luminoasă/ Str. Tony Bulandra, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Tony Bulandra, cu întoarcere în Depoul Vatra Luminoasă.

Linia 104 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul "Complex Pantelimon" şi intersecţia Şos. Iancului/ Bd. Pierre de Coubertin, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Şos. Iancului, Şos. Mihai Bravu, Bd. Decebal, apoi traseul actual.

Linia 143 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul "Bucur Obor" şi intersecţia Str. Baicului/ Şos. Pantelimon, apoi pe un traseu modificat pe Şos. Pantelimon, Bd. Ferdinand, Bd. Gării Obor, până la terminalul "Baicului" (comun cu liniile 69, 85, 382), cu întoarcere pe Str. Baicului, Str. Paharnicul Turturea, Str. Dumitru Slugeru, apoi traseul actual.

AGERPRES

×