„Mă bucur că proiectul inițiat de mine, împreună cu colegi din USR, are susținere și în Camera Deputaților. După ce a primit votul de adoptare în Senat, văd că aceeași direcție este urmată de colegii parlamentari din Camera Deputaților. Practic, prin adoptarea acestui proiect, reparăm o inechitate privind activitatea PFA, iar în România sunt peste 400.000 de persoane fizice autorizate care contribuie legal cu taxe către bugetul de stat”, declară deputatul USR Beniamin Todosiu.
Senatorul Andrei Postică, co-inițiator, arată că în prezent activitatea economică a persoanelor fizice autorizate nu este considerată vechime în muncă și în specialitatea desfășurată.
„Acest proiect este pentru a veni în sprijinul cetățenilor, al plătitorilor de taxe și impozite, indiferent de forma în care aleg să-și desfășoare activitatea. Atât timp cât plătesc taxe, la fel ca restul populației, și PFA-urile ar trebui să aibă dreptul la vechime în muncă”, precizează Postică.
Proiectul completează OUG nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, în sensul recunoașterii ca vechime în muncă și, după caz, vechime în specialitate a activității prestate ca PFA, cu achitarea contribuțiilor, taxelor și impozitelor prevăzute de lege.
Propunerea legislativă urmează să primească raport și din partea Comisiei pentru politică economică și de votul plenului Camerei Deputaților, în calitate de Cameră decizională.