x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator PROPUNERE/Berceanu anunţă restructurări şi disponibilizări la SNCFR

PROPUNERE/Berceanu anunţă restructurări şi disponibilizări la SNCFR

26 Ian 2009   •   00:00

În perioada următoare va fi adoptat un plan de restructurări şi disponibilizări la Societatea Naţională a Căilor Ferate Române (SNCFR), respectiv CFR Marfă, CFR Călători şi CFR Infrastructură, după ce s-a constatat că un procent important din venituri este dirijat spre salariile angajaţilor, a spus Radu Berceanu, Ministrul Taransporturilor.



Ministrul Transporturilor a făcut o inspecţie la Gara Craiova, care, de aproximativ trei ani, se află într-un proces de reabilitare şi modernizare. "Am vrut să fac o vizită mai generală, să văd condiţiile de lucru, clădirile, alte utilităţi decât gara. Lucrurile stau foarte rău în general, bineînţeles din lipsă de bani şi posibilităţi de a repara, dar şi din cauză că încasările, aşa cum ştie toată lumea, sunt foarte mici", a declarat Radu Berceanu. "O să facem un program pentru că lucrurile nu se pot schimba cu bagheta magică de pe o zi pe alta. O să facem un program de care să ne şi ţinem. De exemplu, o să facem un program prin care eventual să-i dăm afară pe cei care nu reuşesc să facă programul de încasări", a mai spus Berceanu.

BANI. Ministrul Transporturilor susţine că multe dintre pierderile societăţii se contabilizează în partea de salarii, peste 93% din veniturile generate de taxa de utilizare a infrastructurii (TUI) ducându-se în salarii. "Sunt foarte multe probleme materiale, dar şi extraordinar de mulţi angajaţi, şi, probabil, dacă totul se duce pe salarii, este mai greu să se mai repare câte o clădire, să mai fie o condiţie bună. Pot să spun că la CFR Infrastructură din TUI-ul încasat vreo 93 la sută, şi am făcut o analiză foarte scurtă, se duce pe salarii. Atunci investiţii, reparaţii, mai greu", a mai spus Radu Berceanu. Conform acestuia, în perioada următoare va fi adoptat un program de restructurări şi disponibilizări la SNCFR, mai ales în condiţiile în care numărul de angajaţi a crescut cu 700-800 în ultimul an şi jumătate.

LEGE. Pentru a combate fenomenul naşilor de tren şi a creşte sumele încasate, ministrul Transporturilor crede că ar trebui modificată legislaţia. "Ar trebui schimbată legislaţia, în sensul înăspririi sancţiunilor care pot fi aplicate controlorilor de pe trenuri, pentru ca «fenomenul naşilor» să se atenueze. Să introducem ceva în legislaţie pentru a deveni mult mai puţin tentantă activitatea asta, ca să fie încasările cât de cât la nivelul la care ar putea să fie", a spus Berceanu.
  • Mediafax

×
Subiecte în articol: observator