Poliția Mureș a transmis noi informații, marți, cu privire la cele două copile de 4, respectiv 5 ani, din Târnăveni, dispărute duminică de la domiciliu și depistate luni, cu sprijinul unui pădurar din cadrul Ocolului Silvic Luduș, într-o zonă împădurită la aproximativ 4 kilometri de localitate.
Astfel, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târnăveni au sesizat Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, pentru efectuarea de verificări specifice, potrivit competențelor.
De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care cele două minore au ajuns în acea zonă, în vederea luării măsurilor care se impun.
Anchetatorii au anunțat, luni după-amiaza, că fetele au fost găsite într-o zonă împădurită, la aproximativ 4 kilometri de localitate. Acestea erau flămânde, speriate și murdare.
Un pădurar le-a găsit și le-a adus în localitate după ce a anunțat Poliția. Fetele au fost preluate de polițiști și însoțite de părinți sunt duse la o unitate medicale pentru a le fi verificată starea sănătății.
(sursa: Mediafax)



