Bancherii au iesit ieri in strada si au pichetat sediul central al Raiffeisen Bank. Protestatarii nu s-au plans de salarii mici, ci de munca prea multa, mai precis de nerespectarea programului de lucru de opt ore.
PROBLEMA GENERALA. Protestul a fost sprijinit si de sindicatele bancherilor altor banci importante. "Este o problema si in BRD in ceea ce priveste programul de lucru", considera Cristian Mocanu, presedintele sindicatului bancherilor din BRD. De fapt, el apreciaza ca problema este una general valabila in sistemul bancar si ca in banci se lucreaza chiar si 12 ore pe zi, si nu doar in situatii sporadice. Mocanu pune aceasta situatie pe seama insuficientei de personal comparativ cu ambitiile comerciale ale bancii. RENEGOCIERE. Protestul sindicatului Raiffeisen Bank s-a incheiat dupa pichetarea sediului central al bancii. Protocolul semnat cu managementul bancii i-a multumit pe bancheri. Conducerea a promis respectarea in continuare a programului de opt ore. "Conducerea bancii a fost si este de acord cu necesitatea respectarii programului de lucru de 8 ore", se precizeaza in comunicatul managementului. Celelalte probleme aduse in discutie de sindicalistii Raiffeisen Bank au fost rezolvate si ele. "Patronatul s-a angajat ca o sa respecte legislatia din Romania si o sa ne anunte cu privire la reorganizarea care se va face", a declarat Maria Ditu, presedintele Sindicatului Raiffeisen Bank. "Legat de partea salariala, modul de stimulare a salariatilor va fi stabilit prin renegocierea contractului de munca ce va incepe cu 8 mai", a adaugat Ditu. Sindicatul Raiffeisen Bank are peste 3.000 de membri, din cei 4.800 de angajati ai bancii.Citește pe Antena3.ro