x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Protest - Vrem tichetele înapoi!

Protest - Vrem tichetele înapoi!

de Alina Gavrila    |    16 Apr 2008   •   00:00

Cele peste 2.000 de cadre didactice din Capitală care au participat la mitingul de azi din faţa Guvernului ameninţă cu acţiuni extreme, chiar cu blocarea anului şcolar, dacă Guvernul nu abrogă articolul din ordonanţa care interzice acordarea tichetelor cadou.



Cele peste 2.000 de cadre didactice din Capitală care au participat la mitingul de azi din faţa Guvernului ameninţă cu acţiuni extreme, chiar cu blocarea anului şcolar, dacă Guvernul nu abrogă articolul din ordonanţa care interzice acordarea tichetelor cadou. Cadrele didactice din Capitală care au participat la mitingul organizat de sindicatele din învăţămîntul preuniversitar din Bucureşti, afiliate Federaţiei Educaţiei Naţionale, Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt (FSLI) şi Federaţiei Sindicatelor din Învăţămînt “Spiru Haret”, au cerut emiterii unei noi ordonanţe de urgenţă de către Guvern care să abroge articolului din ordonanţa 37/2008 care interzice acordarea tichetelor cadou pentru bugetari. Protestatarii, adunaţi pe trotuarul din apropierea sediului Guvernului, au fluierat, au bătut la tobe şi au scandat “Vrem tichetele înapoi!”.
O delegaţie formată din liderii dascălilor din Capitală s-a deplasat la Comisia de dialog social a Guvernului pentru a se interesa dacă Executivul a luat în discuţie, în şedinţa de azi, abrogarea articolului 24 din ordonanţa 37/2008 care interzice acordarea tichetelor cadou pentru angajaţii din instituţiile de stat.    









×
Subiecte în articol: scoala