Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), Serviciul de Telecomunicaţii Special (STS) şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR) vor încheia, în perioada imediat următoare, un protocol de colaborare în vederea diminuării fenomenului infracţional privind falsul de identitate, a anunţat, miercuri, ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica.
Potrivit acestuia, acest protocol va permite ca fiecare notar să aibă acces la datele de identificare, inclusiv poza persoanei care se prezintă şi care utilizează o carte de identitate, iar acest lucru va face imposibilă o acţiune de înşelăciune prin utilizarea de documente false. "Există foarte multe reţele de mafioţi în România care încearcă să păcălească oameni în vârstă sau care au un acces mai dificil la informaţie şi care prin acte false sau identităţi false au încercat şi în unele cazuri au reuşit să deposedeze de locuinţe sau terenuri un număr mare de oameni. (...) Orice acţiune de acest fel va avea o ripostă fermă din partea instituţiilor statului şi măsurile concrete pe care le-am luat îşi vor vedea efectul în perioada imediat următoare. Reţelele infracţionale de genul "mandatarilor" vor avea o piedică în plus în a mai putea să înşele vigilenţa notarilor publici substituindu-se adevăraţilor proprietari", a spus Nica. El a adăugat că în practica notarială a ultimilor ani au apărut, tot mai frecvent, cazuri în care unele persoane se folosesc, cu rea-credinţă, de identitatea altora, prezentând documente de identitate falsificate în vederea încheierii unor acte de dispoziţie, profitând de imposibilitatea notarilor publici de a le verifica autenticitatea.
Specialiştii MAI, împreună cu cei ai STS, au identificat şi elaborat soluţia tehnică ce permite compararea informaţiilor transcrise în cărţile de identitate româneşti ale persoanelor care se prezintă în faţa notarului public cu datele existente în baza de date centrală de evidenţă a persoanelor. Acesta este cel mai important pas pentru securizarea circuitului juridic civil deoarece creează posibilitatea validării de către notarii publici a informaţiilor transcrise în actele de identitate, prezentate de părţi, prin intermediul unei aplicaţii de furnizare de date din Registrul naţional de evidenţă a persoanelor. Această aplicaţie informatică administrată de Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor din MAI va permite validarea codului numeric personal, a seriei şi numărului actului de identitate şi afişarea către notarul public a fotografiei posesorului actului de identitate.
Potrivit MAI, noua procedură prezintă avantajul protejării titularilor drepturilor reale împotriva celor care vor să le fure identitatea, protejarea dobânditorilor de bună-credinţă care nu au posibilitatea să verifice, ei înşişi, identitatea înstrăinătorilor, reducerea numărului de cauze civile şi penale care au ca obiect constatarea falsei identităţi şi anularea actelor notariale, creşterea securităţii circuitului civil, evitarea situaţiilor în care notarul public este cercetat penal în asemenea cauze, înlesnirea identificării acelor persoane care şi-au făcut o adevărată îndeletnicire din falsificarea actelor de identitate.
Sursa: Agerpres
Citește pe Antena3.ro