x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator PSD anunță legea care interzice exportul de bușteni

PSD anunță legea care interzice exportul de bușteni

20 Mai 2019   •   13:02
PSD anunță legea care interzice exportul de bușteni

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat intenția depunerii unui proiect de lege care urmează să interzică exportul de bușteni din România. Proiectul de lege ar urma să fie depus săptămâna viitoare.

Argumentul adus acestei propuneri legislative este acela de a păstra plus valoarea în România, iar exporturile să se rezume doar la lemn prelucrat.

Prin această măsură se va stimula prelucrarea produselor în România, o industrie care a început să crească abia în ultimii 2 ani.Aceasta este o lege pe care românii o așteaptă de peste 30 de ani și nici un partid aflat la guvernare nu a avut curajul să o dea până acum, anunță social-democrații.

"Ca să stea mai liniştit Iohannis, că ştiu că el avea legătură cu unii cu lemnele, am pregătit un proiect de lege pentru interzicerea exportului de buşteni din România, pe care cred că o să-l depunem săptămâna viitoare (săptămâna asta, n.red.). Cine să vrea să exporte, să exporte lemn prelucrat pentru ca plus valoarea să rămână în România", a declarat Liviu Dragnea, zilele trecute.Antena3

×
Subiecte în articol: liviu dragnea