Repopularea Dunării cu pui de sturioni pune pe jar lumea afacerilor din
domeniu. O acţiune pentru care Ministerul Agriculturii a alocat anul
trecut circa 900.000 de euro tinde să ajungă în justiţie, existând voci
care susţin că această afacere a decurs la adăpostul ilegalităţilor.
Repopularea Dunării cu pui de sturioni pune pe jar lumea afacerilor din domeniu. O acţiune pentru care Ministerul Agriculturii a alocat anul trecut circa 900.000 de euro tinde să ajungă în justiţie, existând voci care susţin că această afacere a decurs la adăpostul ilegalităţilor.
La data de 27.12 2007, când mare parte din români se aflau în febra Sărbătorilor, firma Kaviar House – Tulcea, aparţinând femeii de afaceri Marilena Măereanu, a populat Dunărea cu 15.000 de moruni, deversarea având loc la Hârşova şi Isaccea. Acest eveniment a fost picătura care a umplut paharul. Proprietarul societăţii SC Beluga Farm Group, Robert Răduţă, a alertat toate autorităţile implicate, cât şi DNA, susţinând că această ultimă deversare a fost făcută ilegal, firma ce a efectuat deversarea primind ajutor substanţial din partea CNFP (Compania Naţională a Fondului Piscicol), care nu avea drept să facă o astfel de achiziţie fără licitaţie publică, în condiţiile în care de această repopulare trebuia să se ocupe Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură (ANPA). Mai mult, preţul unui puiet de morun a fost de 15 euro (plus TVA), în timp ce Ministerul Agriculturii a alocat doar 8 euro/bucată. Justiţia trebuie acum să găsească buzunarul din care a fost suplimentat preţul şi cine va suporta diferenţa de 7 euro (în total peste 100.000 de euro) pentru fiecare morun deversat în Dunăre la finele anului 2007.
"HOŢUL STRIGÅ HOŢII". Şi cum deversarea a avut loc în timp ce majoritatea instituţiilor aproape că-şi închiseseră porţile, Robert Răduţă pare îndreptăţit să susţină că totul miroase a o mare ilegalitate. "Iată că femeia care susţinea sus şi tare în urmă cu aproape o lună de zile că eu am făcut ilegalităţi la popularea Dunării cu nisetru dă dovadă că a încălcat legea. A încercat pe toate fronturile să-mi pună beţe-n roate împreună cu Garda de Mediu. A devenit peste noapte liberală convinsă, uitând că soţul ei se lăuda peste tot că este prieten cu fostul ministru democrat Sulfina Barbu. A contestat licitaţia în care eu am câştigat, cu toate că nu avea nici un drept să facă acest lucru. Nu s-a calificat la licitaţia pentru morun din proprie vină (n-a achiziţionat caietul de sarcini), ea contestând şi licitaţia la nisetru, la care nici măcar n-a participat, tergiversând astfel două săptămâni deversarea nisetrilor, ştiind că 21.12 2007 era data-limită a contractului de repopulare. Contestaţia dumneaei a fost doar înregistrată şi în nici un caz admisă. Spunea atunci că eu am populat Dunărea cu hibrizi, dar testele ADN făcute la INCCD Tulcea au demonstrat faptul că Beluga Farm Group a populat sută la sută cu pui de nisetru originari din părinţi capturaţi din Dunăre. Atât ADN-ul, cât şi examenul morfologic demonstrează fără echivoc acest lucru. Acum se dovedeşte clar faptul că este adevărat proverbul «Hoţul strigă hoţii»", a mai susţinut Robert Răduţă, acesta afirmând că deja a deschis acţiune în judecată pe numele Marilenei Măereanu pentru o serie de ilegalităţi comise în acest sens, dar şi împotriva comisarului-şef al Gărzii de Mediu, care, după cum susţine dumnealui, a fost amendat degeaba cu 6.000 lei, deşi această instituţie nu avea dreptul să ia această măsură.
DEZAMÅGIRE. Deşi ar trebui să fie preocupat de multe alte probleme stringente legate de mediu, comisarul-şef al Gărzii de Mediu, Octavian Popa, îşi face timp din belşug atunci când vine vorba despre "popularea Dunării cu sturioni". El a ţinut să precizeze că toată această afacere este cercetată de organele abilitate, iar cel mult în două săptămâni va putea da mai multe detalii în acest sens. "Nu am intervenit în toată această poveste. Cu toate acestea, cred cu tărie că a fost o neimplicare a unor persoane din diferite instituţii. Lucrurile sunt încă analizate şi se vor face ample investigaţii faţă de aceste deversări de peşte. Până acum au fost aplicate doar câteva amenzi, însă peste două săptămâni sper că se va putea afla adevărul. Noi suntem o instituţie care aplică legea, nu intervine în afaceri", a ţinut să precizeze Octavian Popa.
Conform datelor şi documentelor puse la dispoziţia noastră de Robert Răduţă, ne exprimăm dezamăgirea faţă de directorul filialei mehedinţene a Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol, Dorel Stăicuţ, care în urma deversării de puiet de nisetru de către firma Beluga Farm Group, aparţinând lui Robert Răduţă, a încercat să prezinte distorsionat realitatea şi să arunce într-o lumină proastă întreaga afacere a omului de afaceri.

DOVADA. Contestaţia formulată de Kaviar House a fost respinsă |
Poliţia de Frontieră a fost minţită
Prima etapă de anvergură a populării cu sturion a avut loc la Corabia, la începutul lunii decembrie, şi a fost vorba de 86.000 de puieţi de nisetru şi nu hibrizi. A doua etapă s-a consumat la finele lui decembrie, când la Feteşti au mai fost deversaţi încă 9.000 de peşti. Acţiunea face parte din programul comun al Ministerului Agriculturii şi cel al Mediului de repopulare a fluviului cu puiet din sturioni realizată cu brio de firma lui Robert Răduţă, Beluga Farm Group. Încurajată de Octavian Popa, comisarul-şef al Gărzii de Mediu, Marilena Măereanu a mai recurs la o stratagemă în încercarea de a opri prin orice mijloace această deversare, informând fals Poliţia de Frontieră că firma lui Răduţă are interdicţie de populare, conform contestaţiei depuse de Kaviar House. Minciuni. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor,prin decizia nr. 3907/C1/4554, de la data de 13.12.2007 (vezi facsimil), îi comunică societăţii doamnei Măereanu că "respinge ca inadmisibilă contestaţia formulată.". Poliţia a fost pusă pe pistă falsă prin informaţii trunchiate şi fără acoperire.
Citește pe Antena3.ro