x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 124.000 de persoane au intrat vineri în România

Peste 124.000 de persoane au intrat vineri în România

de Redacția Jurnalul    |    24 Iun 2023   •   12:40
Peste 124.000 de persoane au intrat vineri în România

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că, în cursul zilei de vineri, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 272.800 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 69.500 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.


Potrivit unui comunicat pe sensul de intrare în România au fost 124.210 de persoane, dintre care 14.069 de cetăţeni ucraineni.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat, în ultimele 24 de ore, 64 de fapte ilegale (37 de infracţiuni şi 27 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

În cursul zilei de vineri, nu s-a permis intrarea în ţară a 16 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 37 de cetăţeni români din diferite motive legale. 

×
Subiecte în articol: frontieră persoane