x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, intervenţie comică la Sinteza zilei

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, intervenţie comică la Sinteza zilei

08 Oct 2013   •   22:09

Spre deliciul şi amuzamentul celor prezenţi în studioul Sinteza zilei, la Antena 3, purtătorul de cuvât al Preşedinţiei, Bogdan Oprea, a intervenit telefonic în emisiune pentru a prezenta un punct de vedere al instituţiei pe care o reprezintă în ceea ce priveşte statutul imobilului de protocol din Casa Dante, din Capitală.

În acel moment, în dezbaterea invitaţilor se aflau declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, referitoare la ilegalităţile comise în cadrul alegerilor ce au avut loc în 2009.
În hohotele de râs generale, care îi reproşau faptul că a greşit postul tv, fiindcă statutul imobilul de protocol menţionat nu făcea obiectul discuţiei din acel moment, Bogdan Oprea s-a retras  închizând telefonul.

După o pauză publicitară, la reluarea legăturii cu Bogdan Oprea, acesta a afirmat că intervenţia sa a reprezentat un drept la replică, care făcea referire la informaţiile dezbătute în emisiunea lui Răzvan Dumitrescu - Subiectiv, ce se încheiase de circa jumătate de oră.


×
Subiecte în articol: bogdan oprea