x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator RAFO - Ovidiu Tender si crima organizata

RAFO - Ovidiu Tender si crima organizata

de Violeta Fotache    |    19 Noi 2005   •   00:00
RAFO - Ovidiu Tender si crima organizata

Se strange latul. Itele afacerilor lui Corneliu Iacobov, desfasurate prin RAFO Onesti, duc si la omul de afaceri Ovidiu Tender (foto). Acesta a fost chemat ieri la Parchetul instantei supreme, unde procurorii DIICOT i-au adus la cunostinta noile acuzatii.

NOI ACUZATII. "Acestea sunt: initierea si apartenenta la un grup de crima organizata, spalare de bani, inselaciune in forma calificata, instigare la abuz in serviciu contra intereselor persoanei, in forma calificata si continuata, precum si bancruta frauduloasa", potrivit procurorului Ramona Bulcu, reprezentantul Biroului de presa al Ministerului Public. Activitatea infractionala, desfasurata de Tender si alti inculpati, a vizat SC RAFO Onesti si SC CAROM SA, societati care, potrivit datelor din dosar, au fost prejudiciate cu 2.700 miliarde de lei vechi, ne-a spus sursa citata. Acest dosar a fost format prin disjungere, dupa trimiterea in judecata a lui Corneliu Iacobov. Initial, Tender a fost pus sub acuzatie in acelasi dosar cu fostul patron al rafinariei din Onesti, dar, la scurt timp, el s-a imbolnavit, inima facandu-i probleme chiar in timp ce Dinu Patriciu a fost retinut 24 de ore de anchetatorii cazului Rompetrol. Ieri, el s-a prezentat la Parchet la ora 10:00 si, in decurs de o ora, a aflat noile acuzatii in prezenta avocatului sau.

RETEA. Masura a fost dispusa si impotriva lui Marian Alexandru Iancu, administrator al VGB Impex SRL. Acuzatiile i-au fost aduse la cunostinta miercurea trecuta, el fiind trimis deja in judecata in dosarul RAFO, alaturi de alte opt persoane, pentru un prejudiciu de 110 milioane de lei noi, creat statului prin realizarea de tranzactii ilicite. Pana in prezent, din grupul de crima organizata care a castigat nelegal bani din "Afacerea RAFO", procurorii i-au identificat pe fratii Octavian si Alexandru Marian Iancu si complicii lor, pe Corneliu Iacobov & comp. si pe Tender, numarul celor pusi sub invinuire fiind mai mare de 15. (Violeta Fotache)

×
Subiecte în articol: observator