x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Intervenție în Parlamentul European despre amendamentul privind pragul la abuzul în serviciu

Intervenție în Parlamentul European despre amendamentul privind pragul la abuzul în serviciu

de Redacția Jurnalul    |    30 Mar 2023   •   19:00
Intervenție în Parlamentul European despre amendamentul privind pragul la abuzul în serviciu

Europarlamentarul Ramona Strugariu, copreședinte Reper, a avut o intervenție în Parlamentul European, în care a vorbit despre amendamentul privind pragul de 250.000 de lei la abuzul în serviciu: „Sper s-a întâmplat dintr-o regretabilă eroare”.

Copreședintele REPER Ramona Strugariu a adus în atenția Parlamentului și Comisiei Europene „încercarea PNL-PSD-UDMR de a dezincrimina abuzul în serviciu”.

„Senatul României a votat un amendament care dezincriminează practic abuzul în serviciu, stabilindu-i un prag de 50.000 de euro. Adică o mașină de lux sau un apartament din provincie. Eu sper că acest lucru s-a întâmplat dintr-o regretabilă eroare și le cer acelor colegi din coaliția de guvernare care propun stimulente pentru corupție să înceteze să ne mai facă de rușine. Atunci când căutăm susținere și credibilitate la Bruxelles pentru Schengen sau alte lucruri, trebuie mai întâi să nu ne batem joc de România acasă și să ne facem treaba acolo”, a afirmat Ramona Strugariu.

Liderii PNL și PSD, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, au anunțat miercuri seara că susțin în Camera Deputaților propunerea Ministerului Justiției privind pragul de 9.000 de lei pentru abuzul în serviciu.

Senatul a aprobat un proiect de lege care prevede un prag valoric pentru abuzul în serviciu în cuantum de 250.000 de lei.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Ramona Strugariu prag abuz in serviciu