RAR va implementa un sistem de preluare a apelurilor pentru programarea activităţilor clienţilor, prin care solicitările vor fi gestionate de la centrul din Bucureşti,la un număr unic de telefon, 0219672, operaţiunea vizând reducerea timpilor de aşteptare şi alternativa reprogramării în alte judeţe.
Noul sistem a necesitat o investiţie de 14.800 de euro, vizând printre altele updatarea programului computerizat şi va fi operaţional în maximum două luni, au anunţat reprezentanţii Registrului Auto Român (RAR). Programările vor putea fi făcute în continuare şi online, acestea acoperind anul trecut aproximativ 15% din cele peste 990.000 de activităţi programabile ale RAR.
"Când am ajuns ministru al Transporturilor am avut o primă întâlnire cu conducerea Registrului Auto Român şi am cerut rezolvarea de urgenţă a unei probleme pe care am întâlnit-o, ca posesor de autoturism. (...) În multe localităţi din ţară se întâmplă ca atunci când ai nevoie de serviciile RAR să fii programat la perioade foarte lungi, câteodată de aproape o lună. Din acest motiv am cerut găsirea unei soluţii care să rezolve această problemă", a spus Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor, la prezentarea noului sistem.
Reprezentanţii RAR au precizat că în prezent funcţionează un sistem de programare care datează de 15 ani, bazat pe existenţa unui operator de telefonie la fiecare din cele 42 reprezentanţe ale RAR. Dezavantajele actualului sistem sunt încărcarea neuniformă între reprezentanţele RAR, accesul limitat la operatorul care efectuează programarea telefonică şi imposibilitatea obţinerii unei programări în situaţia depăşirii capacităţii de răspuns a unei reprezentanţe.
Noul sistem constă într-un call center naţional, care va permite încărcarea uniformă a reprezentanţelor RAR, acces rapid la operatorul care efectuează programarea telefonică, alternativa programării în judeţe limitrofe dacă intervalul de aşteptare este mai mic, un tip de reacţie foarte scurt şi acţiuni uniforme în cazurile de creştere temporară a numărului de solicitări de programare.
Astfel, dacă un posesor de vehicul nu va dori să aştepte într-un judeţ aglomerat va avea opţiunea, după implementarea noului sistem, să aleagă un alt judeţ învecinat unde să-şi rezolve problema, a precizat Fenechiu. "Sperăm din toată inima că în cel mai scurt va fi apreciat acest serviciu prin reducerea timpilor de aşteptare pentru serviciile prestate de Registrul Auto Român", a mai spus el.
Pentru implementarea acestui program va fi necesară suplimentarea numărului de operatori din Bucureşti, fie prin relocarea unora din ţară, fie prin angajări.