x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Răzvan Ionescu, redactor-şef la Cotidianul

Răzvan Ionescu, redactor-şef la Cotidianul

de Adrian Vaduva    |    20 Mai 2008   •   00:00

Răzvan Ionescu este noul redactor-şef al ziarului Cotidianul, funcţie vacantă după plecarea lui Mihnea Măruţă din aprilie, care, după propriile spuse, nu credea în viitorul proiect al ziarului.



Răzvan Ionescu este noul redactor-şef al ziarului Cotidianul, funcţie vacantă după plecarea lui Mihnea Măruţă din aprilie, care, după propriile spuse, nu credea în viitorul proiect al ziarului. O dată cu instalarea în funcţie, Răzvan Ionescu declarat că "istoria sa, echipa, conceptul, relaţia cu publicul, reputaţia pe care şi-a construit-o, grupul căruia îi aparţine ­ toate acestea fac din Cotidianul titlul românesc cel mai pregătit să înfrunte, chiar să speculeze, revoluţia prin care trec ziarele de calitate din toată lumea. Faptul că e singurul ziar din segmentul de referinţă cu creştere absolută din 2005 pînă azi confirmă nivelul superior de adaptare. La fel şi performanţele ediţiei online. Aşa că provocarea pentru mine, din momentul în care mă alătur echipei de la Cotidianul, e subînţeleasă".

Duru Buşcu, director editorial Cotidianul, a mărturisit că îl urmăreşte de ceva vreme pe fostul redactor-şef de la Evenimentul Zilei. "Îl urmăresc de mult pe Răzvan Ionescu şi ştiu că locul lui este la Cotidianul. Face parte din generaţia jurnaliştilor tineri cu o experienţă consolidată în managementul editorial. E omul care poate răspunde cu precizie noilor provocări pe care ziarul cititorilor de elită le va arunca în viitorul apropiat", a spus Buşcu.

×
Subiecte în articol: mass-media cotidianul