Institutul Naţional de Statistică a făcut publice rezultatele definitive ale recensământului populaţiei şi locuinţelor din 2011. Populaţia stabilă a României era de 20.121.641 de persoane la 20 octombrie 2012. Astfel, populaţia a scăzut cu 1.559.333 de persoane faţă de 2002.
Din populaţia stabilă a României, de 20.121.641 de persoane, 10.333.064 sunt femei, reprezentând 51,4%.
Citeşte şi INS: Aproape 16,8 milioane de persoane s-au declarat români, la recensământul din 2011
"Faţă de situaţia existentă la recensământul anterior, populaţia stabilă a scăzut cu 1.559,3 mii persoane (din care, 779,2 mii femei), în principal din cauza migraţiei externe", potrivit datelor comunicate de reprezentanţii INS.
Bucureştiul avea, la 20 octombrie 2011, conform rezultatelor definitive ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor, o populaţie de 1.883.400 de persoane.
Primele şase judeţe ca număr de populaţie stabilă sunt Iaşi (772.300 persoane), Prahova (762.900), Cluj (691.100), Constanţa (684.100), Timiş (683.500) şi Dolj, cu 660.500 persoane. Pe de altă parte, judeţele Covasna, cu 210.200 persoane, Tulcea, cu 213.100 persoane, Sălaj - 224.400, Mehedinţi - 265.400, Ialomiţa - 274.100 şi Giurgiu cu 281.400 sunt judeţele cu cel mai mic număr de persoane ce fac parte din populaţia stabilă.
Distribuţia populaţiei stabile pe medii de rezidenţă arată că în municipii şi oraşe trăiesc 10.859.000 persoane, reprezentând 54,0% din totalul populaţiei stabile.
Faţă de situaţia de la penultimul recensământ, ponderea populaţiei stabile din mediul urban a crescut cu 1,3 puncte procentuale în detrimentul mediului rural. La 20 octombrie 2011, structura populaţiei pe vârste arăta o pondere de 15,9 la sută a copiilor de 0-14 ani, în totalul populaţiei stabile.
Populaţia tânără (15 - 24 ani) reprezintă un procentaj de 12,3%, persoanele mature (25 - 64 ani) formează majoritatea (55,7%), iar persoanele în vârstă de 65 ani şi peste reprezintă 16,1% din total.
Persoanele în vârstă de 85 ani şi peste deţin o pondere de 1,3% în totalul populaţiei stabile.