x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Recomandările Poliției pentru circulația în condiții de ceață

Recomandările Poliției pentru circulația în condiții de ceață

de Redacția Jurnalul    |    30 Dec 2023   •   09:40
Recomandările Poliției pentru circulația în condiții de ceață
Sursa foto: Hepta

Polițiștii fac recomandări șoferilor, în condițiile în care pe mai multe drumuri din Transilvania se circulă sâmbătă dimineața în condiții de ceață, cu vizibilitate scăzută.

Potrivit Centrului Infotrafic, ceața scade vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, pe mai multe drumuri din județele Alba, Argeș, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sălaj și Sibiu.

Ceaţa impune din partea celor aflaţi la volan, dar şi a celorlalte categorii de participanţi la traficul rutier, o conduită preventivă pe toată durata deplasării pe drumurile publice, arată polițiștii.

Iată recomandările făcute de Centrul Infotrafic:

Este necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie să fie reglate corespunzător.

Recomandăm ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. În condiţii de ceaţă densă, trebuie folosite şi luminile de ceaţă.

Nu trebuie uitat că cea mai periculoasă manevră pe timp de ceaţă este depăşirea. Aceasta cu atât mai mult, cu cât cei ce depăşesc pot fi surprinşi de apariţia bruscă de pe sensul opus a unor autovehicule care circulă fără lumini sau având în funcţiune doar luminile de poziţie.

Pietonii, bicicliştii şi căruţaşii trebuie să fie conştienţi de faptul că pe timp de ceaţă sunt mai greu vizibili în trafic.

Polițiștii anunță că, sâmbătă dimineața, pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești și DN 1 Ploiești-Brașov, se circulă pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună, valori de trafic reduse.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ceata politie