x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator “Recruţii” trimişi în prima linie pe frontul Curţii de Apel

“Recruţii” trimişi în prima linie pe frontul Curţii de Apel

de Dan Constantin    |    06 Iul 2014   •   18:20
“Recruţii” trimişi în prima linie pe frontul Curţii de Apel
Ordin de luptă: Totul pentru victoria împotriva lui Voiculescu!

Noua şedinţă de judecată în Dosarul Telepatia a devenit subiectul zilei. Săptămâna trecută s-au prezentat la lucru doi noi judecători care fuseseră repartizaţi să ia în lucru “Telepatia” chiar înainte ca aceşti magistraţi să înceapă activitatea la noua instanţă. Aceasta adaugă noi suspiciuni în ceea ce priveşte imparţialitatea şi corectitudinea procedurii în judecarea acestui dosar cu omiză excepţională pentru DNA. Se ştie că şefa procurorilor anticorupţie, Codruţa Kovesi, a cerut imperativ impunerea unui ritm de gallop în judecarea cauzei care îl are în obiectiv pe Dan Voiculescu. Completul “băgat în viteză” este format din Camelia Bogdan şi Alexandru Mihai Mihalcea. Cei doi s-au trezit aruncaţi în groapa cu lei după ce “Telepatia” a ajuns “mortal” pentru magistraţii Secţiei a II-a penale de la Curtea de Apel. Cei care s-au aflat în contact cu dosarul au avut doar belele. Judecătorul Mustaţă a păţit-o cel mai rău, fiind arestat chiar în ziua în care “Telepatia” avea termen în instanţă. El “a căzut” pe interceptările DNA în care mărturisea unui prieten că dosarul nu are nimic care să-l inculpe pe Dan Voiculescu. A fost săltat rapid, fără să intre în Curtea de Apel.

Secţia a II-a penală a devenit, prin acest dosar, celebră peste noapte. Carierele magistraţilor sunt scormonite de ziarişti, deciziile în alte procese întoarse pe toate părţile, iar componenţa secţiei motiv de întrebări.

Felul în care s-au prezentat în prima lor şedinţă de judecată la Curtea de Apel a născut din start suspiciuni. Un dosar complicat, voluminos, pe deasupra cu o încărcătură politică şi excesiv de mediatizat, merită cel puţin răgaz pentru studiu. Cei doi tineri judecători, abia promovaţi, şi-au arătat zelul în a răspunde “încrederii” celor care i-au trimis să-l înfunde pe Dan Voiculescu. Toate cererile apărării au fost respinse chiar şI ceea ce nu s-a cerut, cum spunea unul dintre avocaţi.

Evidenta lipsă de obiectivitate a completului a determinat o cerere de strămutare a procesului dar şI una de revocare a magistraţilor. Revocarea a fost respinsă chiar de cei doi stahanovişti ai justiţiei. Judecarea cererii de strămutare a fost fixată de Înalta Curte prin septembrie. Adică, la anu' şi la gară!

Judecătoarea Camelia Bogdan se prezintă la confruntarea cu apărătorii ”blindată” de sprijinul mediatic acordat de canalele băsiste, dar mai ales de DNA.

Procurorii anticorupţie au făcut în aceste ultime zile un nou dosar care să-l preseze pe Dan Voiculescu. “Şantajul” la compania Borsec şi la Nelu Iordache reprezintă doar un motiv de a-l aduce pe Dan Voiculescu la DNA în ziua în care Băsescu aniversa doi ani de la suspendare. Voia şI ocupantul de la Cotroceni o revanşă la uriaşa înfrângere politică şi dezavuarea din 2012.

Adversarul lui cel mai puternic era acum plimbat pe la procurorii lui Kovesi, dar cu libertatea de mişcare limitată.

Judecătoarea Bogdan crede că are astăzi în faţă un inculpat frăgezit, cuminţit de povara unor noi acuze. Asta nu o scuteşte însă de întrebările la care nu a răspuns.

Concursul de promovare la Secţia a II-a penală a celor doi magistraţi a fost analizat de CSM în plenul şedinţei din 3 iulie. S-au făcut multe recomandări exact pe situaţiile care au creat suspiciuni că unii candidaţi au fost favorizaţi
la concursul din 1 iunie 2014. Dacă ar fi să ne luăm numai după Hotărârile 730 şI 731 ale CSM, am crede că la concurs s-au prezentat 22 de candidaţi la Secţia aII-a penală şI alţi 24 la secţia I penală a Curţii de Apel. De fapt, nu au fost 46 de candidaţi, acest număr fiind alimentat de confuzia opţiunilor multiple între secţii.

Cu o astfel de “alba-neagra”, Camelia Bogdan, cu o medie mai mică, a ajuns acolo unde destinul o cerea să se întâlnească inexorabil cu “Telepatia”. În legătură cu repartiţia aleatorie a dosarelor, nimeni din conducerea Curţii de Apel nu dă nici o lămurire. Ori, acesta este un motiv în plus să credem că procedeele telepatice sunt regula în instanţa care a primit ordinul de luptă - Totul pentru victoria împotriva lui Voiculescu.

Duminică, la Curtea de Apel, a fost o festivitate cu ocazia Zilei Justiţiei. Cuvintele mari rămân ca un ecou în sala în care se judecă astăzi, în regim stalinist şi program de front, dosarul “Telepatia”.

×
Subiecte în articol: dosarul telepatia Dan Voiculescu