x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Reforma?! - "Elias", in pragul nationalizarii

Reforma?! - "Elias", in pragul nationalizarii

de Magda Marincovici    |    28 Dec 2005   •   00:00
Reforma?!  -  "Elias", in pragul nationalizarii

Sorin Oprescu a cedat conducerea Spitalului "Elias". Academia Romana, mostenitoare testamentara a spitalului, a numit o conducere interimara, din care face parte si academici-anul Stolnici, care l-a pus la punct pe colegul sau de partid, nimeni altul decat Eugen Nicolaescu.

Doua conduceri - una stabilita de Ministerul Sanatatii si o alta de Academia Romana - pentru un singur spital: Spitalul Clinic de Urgenta "Elias".

Ministerul Sanatatii l-a numit director la "Elias" pe Vlad Romano, care abia la sfarsitul saptamanii trecute si-a luat postul in primire. "Atat timp cat justitia nu a anulat ordinul ministrului pentru demiterea lui Sorin Oprescu si a Consiliului de Administratie al Spitalului "Elias" si a decis doar mutarea lui la o alta instanta de judecata, ordinul ramane valabil", a spus Vlad Romano la instalarea pe fotoliul de director interimar.

Pe de alta parte, Academia Romana a desemnat la conducerea interimara a spitalului pe academicianul Constantin Balaceanu Stolnici, pe profesorul Leonida Gherasim si pe academicianul Iulian Vacarel. Presedintele Academiei Romane, Eugen Simion, preciza cu aceasta ocazie ca s-a adresat prim-ministrului "anuntandu-l de decizia noastra si amintind celor care vor sa auda si sa afle adevarul ca Spitalul "«Elias»" este in buna parte proprietatea Fundatiei "«Elias»", care este a Academiei Romane. Deci este proprietatea Academiei Romane, iar pentru administrarea generala a spitalului este o lege care hotaraste ca Academia Romana trebuie sa aiba responsabilitatea".

ANORMAL. Declaratiile academicianului Constantin Balaceanu Stolnici la preluarea interimatului exprima limpede pozitia fata de colegul sau de partid, ministrul Nicolaescu. "Am acceptat fara ezitare interimatul pentru a nu lasa ca o astfel de institutie liberala sa fie busculata" si pentru a impiedica repetarea istoriei, "a doua nationalizare a Spitalului «Elias»", proprietatea unei fundatii, preciza academicianul. Chiar cu doua conduceri, fie ele si interimare, la "Elias" tot nu se va intra prea curand in normalitate. Pentru ca ministrul Nicolaescu considera ca propunerile pe care Academia Romana le-a facut pentru Consiliul de Administratie al Spitalului "Elias" sunt ilegale, avand in vedere noile reglementari.

De ilegalitate este acuzat insa si ministrul Nicolaescu de primul val de directori demisi.

CONTESTARE. De altfel, la cedarea conducerii Spitalului "Elias", profesorul Sorin Oprescu a avertizat ca nu renunta la lupta. "Nu pot sa pun in pericol soarta bolnavilor. De aceea m-am hotarat sa plec. Nu inseamna ca am abandonat lupta, dar nu vreau sa fac rau nimanui, mai ales bolnavilor si colegilor mei." Prof. dr. Sorin Oprescu a contestat ordinul de demitere, iar dosarul va fi trimis spre solutionare la Inalta Curte de Casatie si Justitie, dupa ce, la 20 decembrie, avocatii acestuia au revocat decizia Curtii de Apel Bucuresti ca plangerea sa fie judecata de sectia de conflicte de munca a Tribunalului Bucuresti.

SITUATIE DE URGENTA
Ziarul Jurnalul National a dovedit in repetate randuri ca ministrul Nicolaescu a incalcat legea cand a semnat demiterea primului lot de directori.
Si ca Jurnalul National a pledat corect o dovedeste graba cu care Guvernul a mai pus de o ordonanta de urgenta care modifica si completeaza Legea spitalelor 270/2003.
In baza acesteia, ministrul Sanatatii poate revoca prin ordin Consiliile de administratie si Comitetele Directoare in toate unitatile publice cu paturi, ce au contract cu Casele de Asigurari de Sanatate. Ceea ce inseamna ca primul lot de directori demisi are, teoretic, sansa de a castiga in instanta. Insa Nicolaescu are deja pregatit al doilea val de demiteri pe care-l va anunta in primele zile ale lui 2006.

×
Subiecte în articol: observator spitalului elias