x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator "Regele asfaltului", Dorinel Umbrărescu, cercetat penal

"Regele asfaltului", Dorinel Umbrărescu, cercetat penal

de Alexandru Boariu Publicat la 18 Oct 2007 00:00 Modificat la 18 Oct 2007 00:00

Omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, supranumit "Regele asfaltului", este cercetat penal de Parchetul de pe lăngă Judecătoria Bacău

Omul de afaceri Dorinel Umbrărescu (foto), supranumit "Regele asfaltului", este cercetat penal de Parchetul de pe lăngă Judecătoria Bacău, in dosarul 3169/ P/ 2007, pentru distrugere, tulburare de posesie, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 217, 220, 246 şi 289 Cod Penal.

Plăngerea penală a fost depusă de o firmă privată, "Pas in Doi SRL", din Bacău, pe care Umbrărescu şi ciracii săi au incercat s-o scoată cu forţa din incinta fabricii Pobac SA, preluată de la AVAS. După finalizarea cercetărilor la faţa locului şi audierea martorilor, Poliţia Bacău a trimis zilele trecute dosarul la Parchet, cu propunerea de cercetare penală.

Un alt dosar penal, in care măna dreaptă a lui Umbrărescu, Iulian Herciu, este acuzat de instigare la luarea in posesie cu forţa a unor bunuri aparţinănd firmei amintite şi că a folosit violenţa asupra reprezentanţilor acesteia, a ajuns deja la instanţa de judecată, după ce Parchetul a finalizat rechizitoriul. Ieri, la prima infăţişare, instanţa a stabilit un nou termen pentru data de 13 noiembrie 2007. Vom reveni cu amănunte.

×
Subiecte în articol: observator