x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Regele Charles al III-lea, în drumeţie pe dealurile din Valea Zălanului

Regele Charles al III-lea, în drumeţie pe dealurile din Valea Zălanului

de Redacția Jurnalul    |    04 Iun 2023   •   12:10
Regele Charles al III-lea, în drumeţie pe dealurile din Valea Zălanului
Sursa foto: Antena 3 CNN

Regele Charles și-a început a treia zi a vizitei private în România cu o plimbare prin curte. Mai târziu el va pleca în drumeție pe Valea Zălanului, unul dintre locurile sale preferate.

Astăzi, Regele Charles al III-lea are un program destul de liniștit, după excursia pe care acesta a făcut-o alături de prietenii săi veniți din Anglia în pădurile din Valea Zălanului.

Sute de oameni au venit special pe Valea Zălanului pentru a-l vedea pe rege Aceștia au venit de la Ploiești, alţii de la Brașov, de la București, de la Constanța, unii chiar şi de la Oradea.

Marți regele Charles ar urma să ajungă la Viscri, o altă proprietate a sa din inima Transilvaniei. Va rămâne acolo doar pentru câteva ore, după care va fi programată  plecarea în Anglia.

Regele Charles al III-lea a ajuns vineri seara la Valea Zălanului. În fața reședinței, mai mulți localnici l-au așteptat cu flori, iar regele a coborât din mașină și s-a îmbrățișat cu ei.

steaua

 

×
Subiecte în articol: regele charles al III-lea romania