Fostul viceprimar de Slatina, actual consilier judeţean din partea PD-L, Valeriu Matei împreună cu Adrian Văduva (32 de ani) s-au luat la harţă cu interlopul Bercea Mondialu', finul lui Theodor Stolojan.
Incidentul a avut loc în faţa casei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondialu', unul dintre cei mai cunoscuţi interlopi din Slatina. Fostul viceprimar de Slatina, Valeriu Matei, actual consilier judeţean PD-L, însoţit de Adrian Văduva (32 de ani) au poposit în faţa casei lui Bercea Mondialu'. Din primele verificări, s-a stabilit că între Valeriu Matei şi Bercea Mondialu' a avut loc o altercaţie, în timpul căreia consilierul judeţean a fost lovit cu un cuţit în zona umărului stâng de unul dintre fiii interlopului. În timpul altercaţiei, Adrian Văduva a scos pistolul cu gaze, deţinut legal. A tras mai multe focuri în plan vertical.
Purtătorul de cuvânt al IJP Olt, comisar Claudia Radu, a declarat: "În acel moment, un alt fiu al lui Sandu Anghel, Laurenţiu Anghel, aflat la volanul autoturismului proprietate personală marca Skoda Octavia, intenţionat, a intrat în coliziune cu autoturismul marca VW Passat, accidentându-l pe Adrian Văduva, de 32 ani, din municipiul Slatina, care-l însoţea pe Valeriu Matei". Victimele au ajuns la Spitalul Judeţean Slatina. După acordarea îngrijirilor medicale, Valeriu Matei a plecat acasă. Prietenul său, Adrian Văduva, a fost operat de urgenţă pentru că suferise o lovitură puternică în picior care a produs o fractură deschisă la nivelul gleznei. Între Bercea şi consilierul Valeriu Matei există conflicte mai vechi, legate de proprietăţi imobiliare şi datorii neachitate.
RUBEDENII
Bercea Mondialu' s-a înrudit de-a lungul timpului cu mai mulţi actori de pe scena politică românească. Printre ei figurează şi Theodor Stolojan - unul dintre liderii importanţi ai PD-L. Stolojan l-a botezat pe Prinţişor, fiul lui Bercea Mondialu'. Pe lista naşilor lui Bercea Mondialu' mai figurează judecătoarea Maria Huza şi Gabi Diaconu. La jumătatea anului trecut, fratele lui Bercea Mondialu', Vasile Anghel, zis "Amar", a fost trimis în judecată pentru fals, uz de fals şi înşelăciune. Şeful Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul IJP OLT, comisarul Dumitru Dumitru, a susţinut într-o conferinţă de presă că Vasile Anghel a cumpărat mai multe terenuri în valoare de 500.000 de lei. "Amar" nu a putut justifica de unde proveneau banii şi nu înregistrase nici un document la fisc. Bercea Mondialu' a fost şi el cercetat pentru cămătărie şi evaziune fiscală.
Citește pe Antena3.ro