x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Remus Borza: Am decis să rămân la conducerea Hidroelectrica după ce m-am întâlnit cu Ponta, Chițoiu și Niță

Remus Borza: Am decis să rămân la conducerea Hidroelectrica după ce m-am întâlnit cu Ponta, Chițoiu și Niță

11 Oct 2013   •   18:35
Remus Borza: Am decis să rămân la conducerea Hidroelectrica după ce m-am întâlnit cu Ponta, Chițoiu și Niță

Remus Borza, președintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, a declarat că a decis să nu mai demisioneze de la conducerea companiei, în urma unei discuții purtate vineri cu premierul Victor Ponta, cu ministrul interimar al Economiei, Daniel Chițoiu, și cu ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță, informează agerpes.ro.

"Am avut o întâlnire astăzi cu premierul, cu vicepremierul și cu ministrul Energiei și am reușit să clarificăm toate aspectele, prin urmare am decis să rămân în continuare la Hidroelectrica. Cei trei m-au asigurat că am autoritate deplină în cadrul companiei", a precizat Borza.

El a explicat faptul că a intenționat să părăsească această funcție întrucât era nemulțumit de activitatea unor membri ai Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului Hidroelectrica, care este boardul executiv al companiei.

"Eram nemulțumit de o anumită lentoare cu care unii membri ai Directoratului își asumă luarea unor decizii vitale pentru companie. De asemenea, în Consiliul de Supraveghere eram în minoritate. Este vorba, de exemplu, de decizii privind vânzarea energiei pe bursă. Din 22 mai, Hidroelectrica n-a mai vândut niciun megawatt de energie pe bursă. De ce? Din cauza incapabilității managementului care nu știe sau nu vrea să vândă energie", a mai spus el.

De asemenea, Borza a indicat faptul că Directoratul a oprit procesul de vânzare a microhidrocentralelor.

"Vânzarea microhidrocentralelor ar fi generat lichiditate, deci venituri, deci profit, care ar fi fost reinvestit în retehnologizarea hidrocentralelor mari", a continuat oficialul Hidroelectrica.

Potrivit acestuia, în plus, Hidroelectrica nu a angajat până acum o casă de avocatură care să o reprezinte în procesul cu traderii de energie, care au acționat compania în instanță după rezilierea contractelor cu aceștia.

"Am trimis scrisori către 15 firme de avocatură, dar nu s-a făcut încă o selecție. Așa că Hidroelectrica nu este reprezentantă corespunzător în instanță în procesul cu traderii", a spus Borza. Întrebat dacă și firma sa de avocatură se află între cele 15, el a răspuns negativ.

Remus Borza a declarat joi seară că a decis să plece de la conducerea Hidroelectrica și că își va prezenta demisia vineri, după ce va avea o discuție cu premierul Victor Ponta.

Remus Borza a fost administrator judiciar al companiei Hidroelectrica în timp ce compania s-a aflat în procedură de insolvență (iunie 2012 — iunie 2013).

La finele lunii august, Borza a fost pus sub urmărire penală de procurorii Parchetului Curții de Apel București, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese. Potrivit rezoluției de începere a urmăririi penale, procurorii îl acuză pe Remus Borza că, în perioada când era administrator judiciar al companiei Hidroelectrica, a direcționat către societatea sa de avocatură contracte de asistență juridică plătite de Hidroelectrica. 

×
Subiecte în articol: remus borza hidroelectica