x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Report de peste 8,35 milioane de euro la Joker, categoria I, la tragerile de duminică

Report de peste 8,35 milioane de euro la Joker, categoria I, la tragerile de duminică

de Redacția Jurnalul    |    14 Dec 2025   •   14:40
Report de peste 8,35 milioane de euro la Joker, categoria I, la tragerile de duminică
Sursa foto: Hepta/Noi trageri LOTO duminică 14 decembrie. Report de peste 8,35 milioane de euro la Joker

Noi trageri loto sunt programate duminică, la Joker, la categoria I, fiind în joc un report de peste 8,35 milioane de euro, iar la Loto 6/49, la categoria I, o sumă de peste 1,18 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al Loteriei Române, duminică, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce, joi, s-au acordat peste 21.300 de câştiguri în valoare totală ce a depăşit 1,76 milioane de lei.

Astfel, la Loto 6/49, este în joc la categoria I un report în valoare de peste 6,01 milioane de lei (peste 1,18 milioane de euro). La Noroc este în joc un report cumulat de peste 4,53 milioane de lei (peste 891.000 de euro).

La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 42,54 milioane de lei (peste 8,35 milioane de euro). La Noroc Plus, la categoria I, reportul depăşeşte 433.100 de lei (85.100 de euro).

La Loto 5/40, la categoria I, se consemnează un report de peste 1,08 milioane de lei (213.200 de euro), iar la Super Noroc este în joc la categoria I un report de aproximativ 100.000 lei.

Tragerile loto se vor difuza, în direct, pe România TV, în cadrul emisiunii "Românii au noroc", începând cu ora 18:30.

Joi, la tragerea Joker, s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 223.033,85 de lei. Biletul norocos a fost jucat pe aplicaţia mobilă AmParcat.ro. La categoria a III-a, la acelaşi joc, s-a consemnat un câştig de 90.974,46 de lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Jibou.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: report joker loteria română