Preşedintele comisiei, liberalul Varujan Vosganian, a declarat că întâlnirea cu reprezentanţii CNCAN, ai Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) şi cei ai S.C. Nuclearelectrica S.A. are menirea să informeze opinia publică despre măsurile care au fost luate pentru menţinerea securităţii în domeniul nuclear.
"Această întâlnire nu este rezultatul unor sesizări pe care noi le-am fi primit cu privire la probleme de securitate la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Această întâlnire are menirea de a informa opinia publică cu privire la măsurile care au fost luate pentru asigurarea şi menţinerea securităţii în domeniul nuclear. Interesul opiniei publice pentru acest subiect a crescut ca urmare a evenimentelor din Japonia", a precizat Vosganian.
Reprezentanţii CNCAN, MECMA şi SC Nuclearelectrica SA urmează să fie audiaţi şi de membrii Comisiei pentru Apărare din Senat.
Într-o telegramă Wikileaks din 28 ianuarie 2009, oficialii americani fac referire la incapacitatea CNCAN de a interveni în caz de dezastru. În 2008, de-a lungul câtorva luni, un diplomat american a vizitat de mai multe ori centrala nucleară de la Cernavodă. De fiecare dată a fost însoţit de reprezentanţi ai CNCAN: Lucian Biro, director general, şi Sorin Repanovici, şeful Serviciului Intervenţie Fizică la instalaţii nucleare.
Oficialul american a discutat cu Repanovici în mod special abilitatea CNCAN de a răspunde în cazul unor evenimente radioactive fie accidentale sau intenţionate. Repanovici s-a arătat mândru de echipa sa, dar a precizat că echipamentul de protecţie al acestora era expirat, iar antrenamentele au loc circa o dată pe lună. "Ceea ce este probabil insuficient", preciza oficialul CNCAN.
Repanovici era convins că în cazul apariţiei unor probleme la centrala nucleară membrii echipei vor acţiona rapid. Americanii au tras însă alte concluzii: autorităţile române iau foarte în serios responsabilitatea legată de siguranţa materialelor nucleare, iar măsurile de siguranţă reduc şansele unui incident nuclear. Totuşi, un incident în care material radioactiv ar putea fi degajat, Guvernul ar fi greu pus la încercare. (V.M.)
Citește pe Antena3.ro