x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Restricții pentru anumite tipuri de autovehicule prin vechiul PTF Nădlac, din 15 iulie

Restricții pentru anumite tipuri de autovehicule prin vechiul PTF Nădlac, din 15 iulie

12 Iul 2015   •   15:05
Restricții pentru anumite tipuri de autovehicule prin vechiul PTF Nădlac, din 15 iulie
Sursa foto: observator.tv

Toate autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone nu vor mai putea, începând cu data de 15 iulie, să iasă din ţară tranzitând oraşul Nădlac şi respectiv vechiul Punct de Trecere a Frontierei Nădlac, fiind obligate să folosească noul PTF Nădlac II - Csanadpalota (Ungaria).

Potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, această modificare a apărut în urma inaugurării noului Punct de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota şi respectiv interconectării autostrăzii (A1) Arad - Nădlac cu autostrada M43 Csanadpalota - Mako.

''Sunt exceptate de la această dispoziţie vehiculele grele ce transportă mărfuri ce trebuie supuse controlului fitosanitar şi veterinar, control care poate fi realizat doar în vechiul PTF Nădlac şi respectiv autocamioanele care transportă mărfuri periculoase'', precizează reprezentanţii CNADNR.

De asemenea, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării din Ungaria, pe porţiunea de autostradă inaugurată sâmbătă Mako - Csanadpalota (M43) se va putea circula, până la finalul anului 2015, fără achitarea unei taxe.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: nadlac ptf restricţii