x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Retrospectiva - Saptamana premierelor in Justitie

Retrospectiva - Saptamana premierelor in Justitie

de Miruna Pasa Petru    |    Violeta Fotache    |    06 Feb 2006   •   00:00
Retrospectiva - Saptamana premierelor in Justitie

In ultimele sapte zile, romanii au trait o mare dezamagire in raport cu dreptatea "marca SUA", care lasa moartea lui Teo Peter fara vinovati © Verdictul Adrian Iovan a ucis, in legitima aparare, un precedent judiciar © Seful statului a "transat" imixtiunile politicului in Justitie, aplicand Guvernului un upercut.

Justitia continua sa fie un "calcai al lui Ahile" in procesul de integrare a Romaniei la Uniunea Europeana. Jurnalul National propune cititorilor o retrospectiva a principalelor evenimente din "saptamana judiciara" ce tocmai s-a incheiat.

Am putea-o numi o saptamana a premierelor. Dupa ce de la Revolutie incoace am vazut cu totii in justitia americana un simbol al dreptatii, la care mereu am visat, pentru prima data romanii s-au declarat dezamagiti de dreptatea marca "SUA". Achitarea celui care l-a omorat, din culpa, pe Teo Peter de catre o instanta militara americana a batut de departe toate supararile romanilor pe justitia nationala.

DE LA NOI. Alte doua premiere, de data aceasta in ograda noastra, au avut loc in zona Parchetelor. Prima o constituie verdictul procurorilor in cazul Iovan, solutie ce creeaza un important precedent judiciar legat de limitele pana la care poate ajunge autoprotectia dreptului de proprietate. A doua il vizeaza pe cel considerat ani la rand cel mai puternic om din Romania, detinator al unor secrete de importanta nationala. Virgil Magureanu este primul fost sef al unui serviciu secret romanesc de informatii ajuns in situatia de a fi invinuit pentru comiterea unor infractiuni grave, precum cea de subminare a puterii de stat. Ca evenimente inedite la nivelul anului in curs, amintim scandalul interceptarilor telefoanelor lui Dinu Patriciu si iesirea la rampa a presedintelui Basescu, dupa o tacere prelungita pe fondul scandalului in care mai multi membri ai Guvernului au intrat, pe rand, in conflict cu justitia.

POZITIE. Dupa ce marti ministrul Nicolaescu a facut pasul inapoi, respectand cele doua hotarari judecatoresti executorii, miercuri, seful statului a criticat dur interferentele actualului Executiv in justitie, facand declaratii socante atat la bilantul Ministerului de Interne, cat si la sedinta Consiliului Superior al Magistraturii. Umar la umar cu justitia, Basescu a realizat o cotitura importanta: "Este inadmisibil amestecul Executivului in justitie". Vineri, el a recunoscut chiar ca a gresit, ca si ministrul Nicolaescu, in urma cu mai multi ani, nerespectand o hotarare judecatoreasca definitiva. A fost un moment de slabiciune, care nu se va mai repeta, a asigurat presedintele, indemnand la reinstaurarea respectului fata de lege.

TELEGRAFIC. O saptamana zbuciumata, in care aproape ca au trecut neobservati Adrian Nastase, amanat doua saptamani de Inalta Curte de Casatie si Justitie cu verificarea averii, ori judecatoarea Maria Huza, deferita justitiei si suspendata din CSM. Sau procurorii Alexandru Tuculeanu si Tanase Joita, primul fost membru CSM, iar ultimul fost mare sef al procuraturii, care au fost pensionati miercuri.

CAZUL TEO PETER, DREPTATE "MARCA SUA"
Moartea basistului trupei "Compact", Teo Peter (foto), a ramas nepedepsita. Pentru infractiunea de omor prin imprudenta, justitia americana l-a gasit marti seara nevinovat pe puscasul marin VanGoethem. Decizia Tribunalului Militar din Quantico a starnit indignare in randul multor romani, fie ei simpli cetateni ori inalti demnitari. Deranjul este mare nu atat pentru ca VanGoethem nu a intrat la puscarie pentru fapta lui (acest lucru fiind rar si in Romania), ci pentru ca, pur si simplu, el a fost achitat. E drept ca in Romania autorii accidentelor rutiere, soldate cu victime omenesti, nu sunt pedepsiti prea grav, dar nici nu sunt achitati. De cele mai multe ori ei primesc condamnari la inchisoare cu suspendarea executarii. Singurul caz cunoscut in care s-a dat o pedeapsa cu executare este cel al colonelului Cristian Bernevig, care, pentru uciderea din culpa a cinci persoane, a primit trei ani de inchisoare. Principalul motiv al deciziei instantei americane pare a fi lipsa audierii in proces a martorului-cheie, soferul taximetrului in care a murit Teo Peter. Lipsit de posibilitati financiare, acesta a refuzat sa mearga in SUA atunci cand a fost intrebat "cu juma’ de gura" de niste procurori americani, iar ulterior el nici macar nu a fost citat. La spartul targului, dupa ce vreme de un an au privit pasiv la procesul din SUA, oficialitatile romane cauta acum solutii-surogat pentru repararea nedreptatii.

PATRICIU, INTERCEPTARI
Interceptarile telefonice facute de SRI in cazul omului de afaceri Dinu Patriciu au iscat primul mare scandal din 2006 legat de limitele legale ale folosirii acestor metode, in numele protectiei sigurantei nationale. Cazul a ajuns saptamana trecuta pe masa Comisiei speciale din cadrul Parlamentului, unde directorul SRI, Radu Timofte, a sustinut legalitatea interceptarilor care au durat 15 luni, chiar daca in acest caz exista autorizatii date si de procuror, nu doar de judecator. De cealalta parte, aparatorii lui Dinu Patriciu au declarat ca din 2004, cand s-a modificat Codul de Procedura Penala (CPP), interceptarile trebuiau autorizate numai de un judecator, motiv pentru care au depus deja o plangere penala la Parchetul General. Secretarul Comisiei parlamentare de control a SRI, Ion Stan (foto), a explicat ca intre modificarile CPP, invocate de avocati, si Legea Sigurantei Nationale, care vorbeste despre autorizarea data de un procuror, s-a strecurat un gol legislativ lamurit printr-o hotarare a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, care a stabilit ca "se va merge pe prevederile Legii 51/1991, cu autoritate in materie de procurori si nu de judecatori". Interceptarile au fost legale si folosirea informatiilor, la fel, a spus secretarul comisiei. Ramane de vazut care va fi solutia plangerii penale.

INVINUIT
Grea saptamana pentru fostul sef al Serviciului Roman de Informatii, Virgil Magureanu (foto). "Profesorul" s-a intalnit marti cu anchetatorii anticoruptie si miercuri cu cei de la Sectia Parchetelor Militare. La DNA, Magureanu a fost audiat in calitate de martor in dosarul "SRI Prahova", in care coloneii in rezerva Corneliu Paltanea si Daniel Bucur au fost arestati pentru coruptie legata de afacerile de la Astra Ploiesti. Lovitura a venit insa marti, cand omul care a stat cel mai mult la carma serviciilor secrete s-a transformat din martor in invinuit. Punerea lui sub acuzare a fost facuta in legatura cu mineriada din 13-15 iunie 1990. Potrivit anchetatorilor, in timpul mineriadei, Magureanu le-ar fi cerut subordonatilor sai sa ajute Politia la identificarea si retinerea mai multor persoane care se aflau in Piata Universitatii. Ulterior, manifestantii arestati ar fi fost batuti si torturati. Printre invinuirile care i se aduc "Profesorului", ca si altor 20 de persoane, printre care se afla Ion Iliescu, se numara si cea de subminare a puterii de stat.

VERDICT
Celebrul jaf din cartierul Primaverii a fost solutionat. Adrian Iovan nu a ucis, ci a actionat in legitima aparare, pentru a-si proteja familia si proprietatea. Cazul, o premiera pentru practica judiciara din Romania, a creat un precedent extrem de important cu privire la granita sensibila dintre legitima aparare si crima. Dupa trei luni de ancheta, procurorii au dat un continut practic legitimei aparari in cazul protejarii proprietatii. Problema de fond ramane insa deschisa. Solutia nu trebuie sa duca la ideea ca orice proprietar poate sa omoare un om care ii "sare gardul" si apoi sa nu raspunda penal. Ramane in puterea fiecarui magistrat, ca in cazuri similare, sa vada cu obiectivitate diferenta dintre autoprotectie si "libertatea" de a pedepsi un individ mult mai aspru decat prevede insasi legea.
×
Subiecte în articol: observator săptămănă