În prima etapă a reviziei, toate instalațiile își vor sista procesele operaționale, produsul petrolier va fi eliminat din toate unitățile de producție, urmând ca lucrările propriu-zise să dureze aproximativ 40 de zile. La finalul acestora, instalațiile vor fi reintroduse, etapizat, în fluxul de producție al rafinăriei, iar specialiștii estimează că Petromidia va putea reveni la capacitate optimă în luna mai.
Lucrările vor fi coordonate de Rominserv (contractorul general al KMG International) și vor fi executate cu sprijinul a peste 30 de companii subcontractate din România și din alte țări europene, cu expertiză vastă în proiecte de o asemenea anvergură.
În cadrul programului de revizie vor fi implementate și proiecte care vizează înlocuirea reactoarelor din instalația de Hidrofinare Motorină, modernizarea și schimbarea unor componente și subansamble din Fabrica de Hidrogen, respectiv instalația de Cocsare Întârziată.
„Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a lucrărilor, reprezentanții tuturor companiilor implicate în proiect au luat măsuri suplimentare de protecția muncii și instruirea angajaților care îşi vor desfășura activitatea pe platforma Petromidia, în acord cu politicile de siguranță și securitate ale Grupului KMG International. Revizia generală a rafinăriei Petromidia reprezintă o măsură obligatorie și necesară implementată de Rompetrol Rafinare, cu o ciclicitate de 4 ani, menită să asigure un grad ridicat de siguranță, atât instalațiilor tehnologice, cât și angajaților de pe platformă. De asemenea, prin lucrările care vor fi efectuate, poate fi creat un cadru favorabil pentru viitoare investiții în capacitățile de producție, în cazul în care o potențială dezvoltare a activelor operaționale se va dovedi viabilă”, potrivit unui comunicat transmis de KMG International.
Conform documentului citat, în timpul reviziei, rafinăria Vega Ploiești își va reduce parțial activitatea, pentru o serie de lucrări de mentenanță, dar și pe fondul reducerii materiilor prime și semifabricatelor furnizate de rafinăria Petromidia Năvodari.
În toată această perioadă, din stocuri proprii și cu sprijinul diviziei de trading a Grupului KMG International (Rompetrol), compania va asigura necesarul de carburanți de pe piața internă și își va onora livrările de produse petroliere, conform contractelor comerciale aflate în vigoare, anunță compania.
Acționarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct și indirect) și Statul Român, prin Minsterul Energiei (44,7%).
(sursa: Mediafax)