x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rezidentiat 2005 - Sute de medici acuza: "Discriminare!"

Rezidentiat 2005 - Sute de medici acuza: "Discriminare!"

de Violeta Fotache    |    28 Noi 2005   •   00:00
Rezidentiat 2005 - Sute de medici acuza: "Discriminare!"

Concursul de rezidentiat 2005 a starnit nemultumiri in lumea medicala. Modul in care a fost organizat acest examen si legea care a stat la baza sunt criticate de peste 500 de medici din toata tara ca fiind discriminatorii.
Printr-o petitie adresata Ministerelor Sanatatii si Educatiei, semnata pana ieri, pe internet, de 544 de persoane, nemultumitii cer modificarea Legii organizarii si finantarii rezidentiatului.

PENTRU UNII MUMA. Concret, numita lege da posibilitatea absolventilor facultatilor de medicina, numai promotia 2005, de a opta pentru intrarea in rezidentiat, specialitatea Medicina de familie, "prin alunecare" de la specialitatea pentru care au candidat, daca au obtinut punctajul minimum de promovare. "Cu alte cuvinte, in cazul in care nu obtin un punctaj care sa ii claseze pe numarul de locuri aprobate pe specialitatile pentru care au candidat, ei sunt confirmati in rezidentiat pe Medicina de familie, in mod automat, daca au facut o cerere in acest sens. Astfel, candidati cu punctaje mici pot promova pe criterii de varsta si nu de competenta. Este o discriminare!", ne-a declarat ieri medicul Leo Grecescu, de la Spitalul Universitar Bucuresti.

MULTI SOMERI. "Se creeaza un numar foarte mare de someri absolventi de medicina care nu se vor putea angaja si care vor trebui sa astepte rezidentiatul de la anul.

In plus, unii dintre cei care nu vor putea sa se specializeze in Medicina de familie vor renunta la a mai profesa in continuare. Iar asta este o pierdere, fiindca statul a platit pentru pregatirea lor timp de sase ani, plus un an stagiatura", ne-a spus medicul citat. Se cere modificarea Legii 463/2004 pentru ca incalca principiul egalitatii de sanse si dreptul nediscriminativ la educatie si formare profesionala, spun autorii petitiei, cerand autoritatilor sa evite aparitia unei "generatii de sacrificiu". Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii va analiza acest caz.

×
Subiecte în articol: observator