Roma - Omagiu "Atletului lui Dumnezeu"

In urma cu un an se stingea din viata cel mai iubit dintre Papi. Ieri, crestinatatea i-a adus un omagiu celui care a fost supranumit "Atletul lui Dumnezeu".

Polonezi, italieni, hispanici, europeni sau sud-americani, francezi, croati, homosexuali, calugarite, carabinieri. Fara nici o legatura cu Politia, din loc in loc se aude cate o vorba in limba romana. Ne ferim unii de altii. Sau cel putin ne privim cu suspiciune. Chiar si aici, in Piata San Pietro din Vatican, unde inca mai rasuna vocea Papei Ioan Paul al II-lea rostind: "Nu va fie teama!". La intrarile in piata, vanzatorii mai au si azi cerere pentru editia speciala din ziua de 2 aprilie 2005. In arhivele foto, comerciantii au descoperit o poza din 1978, cand cardinalul Joseph Ratzinger il imbratisa pe colegul sau polonez, proaspat ales Papa.

PELERINI. Sute de mii de pelerini - catolici, ortodocsi sau pur si simplu curiosi - vin, stau cateva clipe, se roaga, isi fac cruce sau fotografiaza. O forfota continua, mai ales la acest sfarsit de saptamana in care s-a implinit un an de la sfarsitul misiunii terestre a celui care a fost in viata de zi cu zi Karol Wojtyla. Binecuvantarea saptamanala rostita de la fereastra pontificala de Papa Benedict al XVI-lea a fost, de fapt, inca un omagiu adus predecesorului sau. In cele 20 de minute cat a aparut la balconul sau, succesorul german al polonezului a vorbit despre mesajul pe care Ioan Paul al II-lea l-a lasat omenirii. Nimic nou, acelasi apel la dragoste indispensabil imaginii Suveranului Pontif, care a adus in mileniul al III-lea catolicismul si prin ecumenism o buna parte din crestinatate.

UN AN DUPA. Piata San Pietro a fost iarasi plina. Nu la fel ca acum un an, dar cateva zeci de mii de pelerini din intreaga lume tot au tinut sa fie prezenti. Desi canoanele catolice impun anumite reguli stricte, credinciosii au scurtat de mult drumul: Papa Ioan Paul al II-lea a fost de mult sanctificat!

Grupurile de polonezi domina piata. Batrani si unii veterani ai Miscarii Solidaritatea, tineri, autocare intregi venite in pelerinaj sau grupuscule recunoscandu-se dupa steaguri si cantece. La un moment dat, unul din imnurile cantate in poloneza se aude venind din cealalta parte a pietei. Cateva zeci de croati se apropie, fraternizand cu polonezii. Ma apropii de o doamna intre doua varste si o rog sa intoarca steagul cu Solidaritatea, pe care il poarta in asa fel incat sa o pot fotografia avand pe fundal fereastra la care obisnuia sa iasa conationalul ei. Imi ofera cadou o esarfa cu insemnul sindicatului care a deschis calea dezghetului in Estul comunist.

AI NOSTRI. Imi fac curaj mai apoi si intru in vorba cu o familie de romani. Ma tem sa nu-i sperii si chiar ii intreb daca au venit special sau se afla accidental la Roma. "Accidental. De vreo trei ani", imi raspund zambind. "Nu am vrut sa stam in casa duminica, asa ca am iesit. Si, daca tot am iesit, am zis sa venim aici", au adaugat. Cele doua femei care se invart in jurul obeliscului din centrul pietei sunt si ele de multa vreme la munca in Italia, pentru ca "in tara nu se mai putea".

Cu al treilea grup de limba romana am evitat sa intru in vorba. "Ma jur aici, in fata Bisericii, fata, ca dau cu tine de toti peretii", aud o voce cu usor accent. "Sa se usuce de cancer ala care a trimis-o la tine!", vine raspunsul. "Bine, bine, eu ti-am spus si m-am jurat aici la Biserica." O afirmatie categorica, o concluzie rostita in pirueta. Vocea amenintatoare a plecat din grup.

INCHEIERE. Si eu. La fereastra lui Benedict, perdelele au fost date la o parte. Dincolo de zidurile Vaticanului, Roma fierbe. Lazio are meci acasa. Strazile sunt pline de carabinieri, autobuzele circula deviat. Din loc in loc, sub copacii infloriti ai Cetatii Eterne, afise ale municipalitatii anunta: "2 aprilie, Roma il comemoreaza pe Papa al dialogului, fraternitatii si pacii. Spuneti asta lazianilor!".