x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România are din nou peste 2.000 de noi îmbolnăviri în 24 de ore. 557 de persoane se află la ATI

România are din nou peste 2.000 de noi îmbolnăviri în 24 de ore. 557 de persoane se află la ATI

01 Oct 2020   •   13:06
România are din nou peste 2.000 de noi îmbolnăviri în 24 de ore. 557 de persoane se află la ATI

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2086 de cazuri noi de infectare cu COVID din 25.797 de teste efectuate.

Până astăzi, 1 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 129.658 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 103.994 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.086 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

 

2086 de cazuri noi - 25.797 de teste efectuate

Până astăzi, 4.862 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

 

În intervalul 30.09.2020 (10:00) – 01.10.2020 (10:00) au fost înregistrate 37 de decese (28 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la categoria de peste 80 de ani.

557 la ATI - 37 de decese

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.617. Dintre acestea, 557 sunt internate la ATI. 

×
Subiecte în articol: coronavirus