x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Energiei: România riscă blackout-ul dacă închide centralele pe cărbune. De ce plătim cea mai scumpă energie din lume

Ministrul Energiei: România riscă blackout-ul dacă închide centralele pe cărbune. De ce plătim cea mai scumpă energie din lume

de Redacția Jurnalul    |    01 Oct 2025   •   22:02
Ministrul Energiei: România riscă blackout-ul dacă închide centralele pe cărbune. De ce plătim cea mai scumpă energie din lume
Sursa foto: Hepta

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, avertizează că România riscă blackout-ul dacă va închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia până la finalul anului 2025, așa cum s-a angajat prin PNRR

„Dacă până la finalul acestui an vom închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, automat riscăm, într-o perioadă de iarnă în care nu avem nici producție de energie solară, nici eoliană, să ajungem în situația de a nu avea suficientă energie", a declarat Ivan, la Digi24.

„Există riscul ca în perioada de iarnă, când avem o cerere foarte mare de energie într-o perioadă geroasă, când e posibil să fie o furtună de zăpadă în care să nu avem producție deloc pe eolian sau solar, să ajungem în situație de blackout”.

Dacă România decide să păstreze centralele în funcțiune, „riscăm o penalitate de aproximativ două miliarde de euro din partea Comisiei Europene”, spune Ivan.

Pentru a redeschide negocierile cu Comisia Europeană, ministrul a comandat un studiu tehnic.

„Am comandat împreună cu cei de la Transelectrica un studiu al unei companii autorizate internațional, care a avut șase mii de pagini, făcut rapid în trei luni de zile”.

„Studiul a adus evidențe tehnice în care am arătat riscul pe care România îl are. Așa am reușit să-i conving să redeschidă discuția. Discuție pe care de două ani au refuzat să o poarte cu România", a precizat Ivan.

Blackout-ul „este unul dintre cele patru scenarii pe care specialiștii în acest studiu l-au evidențiat. Nu o spun eu, că așa cred eu sau că am vorbit cu cineva stând la o cafea", a subliniat ministrul.

Șapte hidrocentrale, făcute peste 70%, sunt blocate de Ministerul Mediului

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, declară că șapte hidrocentrale aflate în stadii avansate de construcție sunt blocate din cauza contestațiilor privind avizele de mediu, deși unele au fost începute acum 40 de ani, înainte ca zonele respective să fie declarate arii protejate.

Într-o intervenție la Digi 24, ministrul a explicat cum România a ajuns să plătească „cea mai scumpă energie din lume" pe anumite intervale orare și a identificat blocarea proiectelor energetice majore ca una dintre cauzele principale ale crizei actuale.

„Am luat fiecare proiect de când am ajuns la Ministerul Energiei, am vrut să văd cum am ajuns aici", a declarat Ivan. „Avem proiecte care sunt făcute peste 70% dintre ele, avem șapte hidrocentrale care se află în această situație, unele dintre ele începute de acum 40 de ani."

„Au venit niște domni în niște birouri din Ministerul Mediului, au desenat niște arii protejate de maximă importanță, după care au venit să conteste avizele de mediu pe niște zone în care nu existau arii protejate atunci când au început acele lucrări. Și acum suntem în instanță”, a spus Ivan.

Pentru deblocarea acestei situații, ministrul Energiei pregătește un pachet care va fi înaintat Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

„Am pregătit deja pachetul pentru CSAT, cu o propunere foarte clară să fie incluse ca obiective de siguranță națională toate proiectele energetice majore. Nu vorbesc de sute, vorbesc de maxim 15-20 de proiecte care trebuie puse acolo", a precizat Ivan.

Printre hidrocentrale, una singură a primit recent avizul de mediu, cea de la Pașcani. Alte șase rămân blocate, inclusiv Bumbești, care „are avizul de mediu, dar a fost contestat de către un ONG".

Ivan: ANRE trebuie mandatat de CSAT pentru a lua modele de bună practică din Vestul Europei

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a sesizat ANRE și Consiliul Concurenței după ce toți furnizorii practicau exact același preț. După intervenție, prețurile au scăzut, iar traderii din România înregistrează profituri triple față de media UE.

„Ca orice român care s-a uitat la ofertele din piață, eu, la o săptămână după ce am intrat în mandatul de ministru al energiei, m-am uitat și am văzut Hidroelectrica la un leu, toți ceilalți operatori din piață la 1,50-1,55 lei. Am pus o întrebare legitimă, am făcut și o sesizare oficială către ANRE și către Consiliul Concurenței, cu care am discutat foarte deschis și am început să fac o analiză asupra modului de formare a prețului și a modului în care toți s-au dus la același preț. Între timp, după acele analize care au luat la puricat fiecare dintre aceste propuneri, avem patru furnizori din România care, în funcție de zona geografică pe care o operează, au ajuns să dea oferte la un leu, un leu și 10 bani, un leu 20 și un leu 25”, a declarat Ivan, la Digi24.

„Să ne asigurăm că nu mai avem profituri triple la traderii din România, comparativ cu media profiturilor traderilor din toată Uniunea Europeană, că nu mai avem situații de distorsiune a pieței", a avertizat ministrul.

„Am propus către premier ca ANRE să fie mandatat de CSAT pentru a lua modele de bună practică din Vestul Europei, unde avem un preț mediu de 40-45 de euro", a explicat ministrul.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: blackout energie prețuri