x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România, Finlanda şi Danemarca, ţările UE cu cea mai redusă creştere a preţurilor locuinţelor în trimestrul trei din 2021

România, Finlanda şi Danemarca, ţările UE cu cea mai redusă creştere a preţurilor locuinţelor în trimestrul trei din 2021

14 Ian 2022   •   19:00
România, Finlanda şi Danemarca, ţările UE cu cea mai redusă creştere a preţurilor locuinţelor în trimestrul trei din 2021

Preţurile la locuinţe (măsurate prin Indicele preţurilor locuinţelor) au crescut cu 3,3% în zona euro şi cu 3,1% în UE, în trimestrul trei din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, potrivit datelor publicate vineri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).

Preţurile locuinţelor au crescut în toate statele membre UE, cel mai semnificativ avans fiind în Cehia (7,3%), Olanda (5,9%), Lituania (5,4%) şi Irlanda (5,1%), iar cea mai redusă creştere în România (0,1%), Finlanda (0,2%) şi Danemarca (0,3%).

În trimestrul trei din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, preţurile la locuinţe au crescut cu 8,8% în zona euro şi cu 9,2% în Uniunea Europeană. Este cel mai semnificativ avans al preţurilor la locuinţe pentru zona euro din 2005 (când s-a început publicarea acestor date) şi din trimestrul doi din 2007 pentru UE. În trimestrul doi din 2021, preţurile locuinţelor au crescut cu 6,8% în zona euro şi cu 7,4% în Uniunea Europeană.

Preţurile locuinţelor au crescut în toate statele membre UE în trimestrul trei din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, iar în jumătate dintre ţări avansul a depăşit 10%. Cea mai mai redusă creştere a fost înregistrată în Cipru (2,2%), Italia şi Spania (fiecare cu 4,2%), iar cele mai importante creşteri în Cehia (22%), Lituania (18,9%), Estonia (17,3%) şi Olanda (16,8%).

În România, preţurile locuinţelor au înregistrat un avans anual de 5,9% în trimestrul trei din 2021, după o expansiune de 3% în trimestrul doi din 2021.

×
Subiecte în articol: locuinte noi pret