Romania, promovata pe Discovery
Guvernul continua sa aloce fonduri pentru promovarea imaginii externe, finantand mai multe proiecte, intre care si difuzarea unui spot pe posturile Euronews si Discovery, contra unei sume totale de 8 miliarde de lei.
Irak - Botezul focului pentru militarii bistriteni
Persoanele care vor sa munceasca in strainatate se pot inscrie maine si joi, in Vaslui si in Targu-Jiu, in baza de date a Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca. La inscriere pot participa barbati cu varsta pana la 40 de ani, care au experienta in agricultura. De asemenea, isi pot depune dosarele si barbati calificati in meseriile de forestieri, mecanici auto de camioane si autobuze, electromecanici, tamplari, dulgheri, zidari, fierari betonisti, ingrijitori de animale si ospatari sau bucatari. Inscrierea in baza de date a Oficiului constituie doar prima etapa in procesul de recrutare a fortei de munca in strainatate. Cei interesati se pot prezenta maine la ora 8:30 in Vaslui, la sediul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca, sau la Targu Jiu, la sediul Casei de Cultura. (Cristian Petru)
Valcea - Fratii Cristescu, somati sa-si achite datoriile
Fratii Cristescu, patronii Uzinelor Sodice Govora, sunt somati de catre Consiliul Judetean Valcea si CET Govora sa cumpere pachetul majoritar de actiuni ale societatii. Acestea apartin in acest moment CET Govora si reprezinta 51,8%, in valoare de 426 miliarde lei. Actiunile reprezinta practic datoria USG catre CET, in contul agentului termic livrat de-a lungul timpului. Cei doi au termen pana la 31 august sa decida daca vor cumpara sau nu actiunile. In caz contrar, Consiliul Judetean, in administrarea caruia se afla CET Govora, va intruni Consiliul de Administratie al USG si va scoate la licitatie actiunile. In urma cu ceva timp, prefectul de Valcea, Aurel Vladoiu, aprecia privatizarea USG ca fiind una paguboasa pentru judet. (Octavian Herta)
Colemn Galautas - Alti 80 de protestatari in greva foamei
Aproximativ 80 de muncitori de la societatea de prelucrare a lemnului Colemn SA Galautas s-au alaturat colegilor lor si au intrat, ieri, in greva foamei, ridicand, astfel, la 220 numarul angajatilor care au recurs la aceasta forma de protest, transmite Mediafax. Potrivit liderului sindicatului liber al muncitorilor de la Colemn Galautas, Adrian Groza, in prezent sunt in greva foamei aproximativ 220 dintre cei 534 de salariati care au declansat in urma cu peste doua saptamani greva generala. Muncitorii sunt nemultumiti ca nu sunt respectate prevederile contractului colectiv de munca.
Citește pe Antena3.ro
Agresiune - Asistenta de la Salvare, lovita cu parul
O asistenta medicala de la Serviciul de Ambulanta Onesti a fost lovita cu un par in cap, luni seara, in timp ce acorda ingrijiri unui barbat ranit, transmite Mediafax. Violeta Gheorghiu fusese solicitata pentru un copil cu o criza de epilepsie. Ajunsa la fata locului, asistenta a vazut la un bar din apropiere mai multi barbati care se bateau. Una dintre victime era grav ranita, iar asistenta s-a apropiat sa-i acorde primul ajutor. "A venit asistenta si m-a ridicat de un brat. In acel moment, unul dintre batausii pe care i-am dat afara din bar a venit si a lovit-o in cap cu un par", a declarat Ion Apostol, barbatul caruia asistenta a incercat sa-i acorde primul ajutor. Asistenta a fost internata de urgenta cu diagnosticul de plaga frontala contuza stanga, starea sa fiind buna potrivit medicilor.
Brasov - Filiala municipala a PSD, decapitata
Organizatia municipala a PSD Brasov are de ieri o alta conducere dupa ce fostul lider al filialei, Ioan Ionita, a fost demis. Delegatia Permanenta a Organizatiei Judetene a PSD a considerat ca Ionita (fost viceprimar) si echipa sa nu si-au facut datoria in campania electorala, pierzand cu brio batalia pentru Primaria Brasov. Candidatul PSD Sergiu Chiriacescu nu a reusit atunci sa intre in turul al II-lea de scrutin desi venea de pe pozitia de presedinte al Consiliului National al Rectorilor si de membru al Academiei Romane. Seful interimar al PSD municipiul Brasov a fost ales omul de afaceri brasovean Nicolae Tucunel, proaspat membru PSD. (Libiu Mateescu)
Proiect - Locuinte pentru personalul MApN
Proiectul privind constructia de locuinte pentru personalul MApN continua si primele locuinte din lotul initial de 326 care vor fi construite in zona Antiaeriana si Ghencea vor putea fi date in folosinta in acest an, a declarat ieri secretarul de stat in MApN Sorin Encutescu, citat de Mediafax. Cele 326 de unitati locative vor fi nu doar case, ci si apartamente (de la garsoniere pana la apartament cu patru camere) in blocuri cu 2-3 etaje. Locuintele vor avea intre 117-197 metri patrati, iar pretul stabilit in contractul de colaborare semnat in 2001, care nu a fost inca renegociat, este de 250 dolari/metrul patrat. Pretul va fi, oricum, cel mai mic de pe piata romaneasca si va fi unul accesibil angajatilor MApN, a mai spus Encutescu.