TIMISOARA. Un camion incarcat cu carton a ars complet intr-un depozit de la marginea orasului, fara sa existe victime.
PROTEST. Un barbat a amenintat ca isi da foc in fata Tribunalului Bucuresti, nemultumit de o serie de decizii ale Justitiei care il privesc.
14:59 - BRATARI DACICE
VERNISAJ. Expozitia care cuprinde cele patru bratari dacice din aur recuperate recent de statul roman de la un colectionar american a fost vernisata la Muzeul National de Istorie a Romaniei. La eveniment au participat premierul Tariceanu si ministrul Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu.
ACCIDENT. O femeie a murit, iar alte sase persoane au ajuns la spital, dintre care doua in stare grava, dupa ce masinile in care se aflau s-au ciocnit pe DN 1, in apropierea localitatii sibiene Bradu. Potrivit politistilor, accidentul s-a produs din cauza unei depasiri neregulamentare. GHINION - Sinucidere cu "victime colaterale"
Un tanar de 23 de ani a ajuns la spital ieri-dimineata dupa ce un barbat care se aruncase de la geam de la etajul sase a aterizat peste el. Incidentul s-a petrecut pe Strada Fat Frumos din Sectorul 5 al Capitalei. Sinucigasul era un batran de 60 de ani care a murit pe loc. VRANCEA - Scoli inchise din cauza virozelor
Toate scolile din localitatea Panciu, judetul Vrancea, au fost inchise pentru dezinfectie si igienizare, dupa ce o fetita de 8 ani a murit ca urmare a unei viroze respiratorii infectioase. Copiii vor sta acasa cel putin trei zile. Primarul orasului, Ion Petre, a spus ca un numar "alarmant de mare" de copii acuza probleme respiratorii. GALATI - Ars intr-un accident de munca
Un angajat de pe platforma siderurgica a Mittal Steel din Galati a suferit arsuri pe 80% din suprafata corpului in urma unui grav accident de munca. "Din primele cercetari victima lucra singura si nu avea echipamentul de protectie corespunzator.", a precizat inspectorul-sef al ITM Galati, Ionel Petrea. Barbatul a fost adus cu elicopterul la un spital din Capitala. (Daniel Mihalascu) AUTOSTRADA - Euroconstruct, la control
Autoritatea de Control a Guvernului a inceput verificarea licitatiei pentru executarea lucrarilor la tronsonul de autostrada Bucuresti - Ploiesti, castigata de firmele Euroconstruct, Spedition UMB, PA&CO International si Comaxa. "Exista suspiciuni cu privire la faptul ca modificarea conditiilor de participare la licitatie sunt in afara prevederilor Ordonantei 60/2001 privind achizitiile publice", a spus ministrul delegat pentru Control, Cristian David. Verificarea se deruleaza la Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale. (Mediafax) BACAU - Continua protestul chinezoaicelor
Vicepresedintele Consiliului Judetean Bacau, Angela Bogea, a fost ieri la fabrica de confectii din Bacau, unde peste 200 de chinezoaice angajate au intrat in conflict cu conducerea societatii. Desi oficialul a spus ca un atasat de la Ambasada Chinei la Bucuresti va veni la Bacau, alaturi de reprezentantul firmei care a intermediat contractele, doar 20 dintre muncitoare au reluat lucrul. Conflictul a izbucnit in urma cu cateva zile, iar duminica dupa-amiaza chinezoaicele nemultumite de salarii l-au atacat pe directorul general al societatii cu furculite, cutite si linguri.
Aproape o treime (31,1%) din populatia ocupata din Romania lucreaza in agricultura, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). Conform INS, populatia activa a Romaniei era, in trimestru al treilea din 2006, de 10,38 milioane de persoane. Rata de ocupare a populatiei in varsta de munca (15-64 ani) a fost de 60,9%, in crestere fata de trimestrul anterior. Ancheta mai arata ca rata somajului in aceeasi perioada era de 7%, cu 0,9 puncte procentuale mai ridicata fata de perioada similara a anului anterior. (Iohanna Onaca Purdea)
Citește pe Antena3.ro
Decizia Curtii Constitutionale care implica reintroducerea insultei si a calomniei in Codul Penal a atras critici din partea societatii civile. Consiliul de Onoare al Clubului Roman de Presa considera acest lucru un atac la adresa libertatii presei si sustine ca va "face apel si va protesta la organismele internationale (...) in vederea anularii acestei decizii". Organizatia pentru apararea drepturilor omului APADOR-CH a anuntat, de asemenea, ca "a luat cunostinta cu ingrijorare" de hotararea Curtii Constitutionale.
SELECTIE. Expozitia de fotografie a Agentiei Nationale de Presa Rompres, intitulata "Romania at a Glance", a fost prezentata saptamana trecuta, la Strasbourg, pe toata durata sesiunii de iarna a Parlamentului European. Printre vizitatori s-au numarat si fostul presedinte al Parlamentului European Josep Borrell. Cele 33 de fotografii din expozitie sunt grupate in trei sectiuni menite sa contureze o harta arhitectural-spirituala a Romaniei moderne. |