x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România, "scuturată" de patru seisme uşoare

România, "scuturată" de patru seisme uşoare

29 Sep 2010   •   00:00

Patru cutremure de magnitudine mică s-au produs în România, în ultima săptămână, informează Institutul Român de Seismologie Aplicată, contrar zvonurilor care au circulat în utimele zile, care spuneau că va exista un singur cutremur de mare magnitudine.

În urmă cu o săptămână, specialiştii avertizau că în perioada 24-28 septembrie s-ar putea produce un seism catastrofal, veste care a panicat mii de români. "Cutremure vor avea loc, e normal, însă nu unele apocaliptice", a menţionat profesorul Gheorghe Mărmureanu, directorul Institutului Naţional de Fizică a Pământului, citat de Antena3.

Cel mai intens seism a avut loc joi, 23 septembrie în zona Vrancea şi a avut o magnitudine de 2,8 grade pe scara Richter. Acesta a for urmat de unul de 2,2 grade, chiar în ziua precedentă. Sâmbătă, în Moldova, a fost un mic seism de 2,2 grade pe scara Richter, iar duminică, 26 septembrie, altul, de 2,7 grade, în Vrancea.

Toader Victorin, şeful Laboratorului de Avertizare Seismică din cadrul Institutului Român de Seismologie Aplicată, a declarat că "e adevărat că scoarţa e mai stresată şi ne aşteptam, în perioada 24-28 septembrie, la o descărcare, care să detensioneze plăcile", fără a putea da însă date exacte despre acest lucru.


×
Subiecte în articol: observator