Toate cele patru contracte, majoritatea semnate în mandatul lui Ludovic Orban, aveau finanţare bugetară. Aşadar, cu o reziliere de comun acord, potrivit Companiei de Drumuri, rămâne de văzut când vor fi găsiţi bani de la buget pentru o altă licitaţie şi pentru finalizarea lucrărilor. De altfel, luni de zile, programul BEI a fost blocat, iar lucrările de reabilitare aflate în derulare pe această finanţare au fost multă vreme în stand-by.
Ministerul rezilierilor
Pe 29 mai, contractul cu Bechtel pentrul construirea Autostrăzii Transilvania a fost reziliat, iar statul va plăti companiei americane penalităţi în valoare de 37,2 milioane de euro, sumă care include şi TVA. Anunţul a fost făcut de Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură. Odată reziliat contractul, şantierul autostrăzii Transilvania va fi preluat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), pentru ca apoi să fie concesionat pentru construirea tronsoanelor rămase. Din păcate, în România licitaţiile pot dura cam cât un şantier. De exemplu, pe Coridorul IV, tronsonul Lugoj Deva, nouă luni au fost necesare pentru atribuirea a trei tronsoane. Imediat după anunţarea câştigătorului, procedurile s-au blocat din nou din cauza contestaţiilor în lanţ. Acestea fiind lucrurile, este greu de imaginat când vom avea constructori pentru Autostrada Transilvania.
Coridorul IV, gata în 2015
Ministrul delegat Dan Şova a detaliat, la tv, stadiul Coridorului IV, cel care ar trebui să străbată România de la vest la est. Atribuite în 2011, acestea aveau ca termen de finalizare primăvara lui 2013. Un singur tronson a fost finalizat încă de anul trecut, cel dintre Lugoj şi Timişoara. În rest, doar şantiere.
Coridorul IV are finanţare asigurată în proporţie de 85% din fonduri europene. Cel mai probabil, în 2015 vom circula pe Nădlac Constanţa, susţine Dan Şova. Bineînţeles, fără tronsonul Sibiu – Piteşti, tronson despre care nu se ştie nimic.
La solicitarea Jurnalului Naţional, CNADNR a precizat care este stadiul lucrărilor pe Coridorul IV. Pe lotul doi al autostrăzii Arad Nădlac, lucrările sunt finalizate în procent de 84%. Lotul 1 urmează să fie relicitat, după ce contractul cu Romstrade a fost reziliat. Lotul 1 al autostrăzii Lugoj – Deva are un procent de 72%, potrivit CNADNR. Pe Orăştie Sibiu, loturile 1 şi 2 au între 59% şi 57% din lucrări finalizate. Loturile 3 şi 4 par ceva mai avansate, cu procente de finalizare de 72, respectiv 68%.
Citește pe Antena3.ro


