x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romania vrea taxare pe cifra de afaceri a giganților lumii digitale

Romania vrea taxare pe cifra de afaceri a giganților lumii digitale

de Dan Constantin    |    17 Sep 2017   •   13:36
Romania vrea taxare pe cifra de afaceri a giganților lumii digitale

Romania se află printre cele zece țări UE care promovează soluții care să reducă posibilitatea fugii de impozitare a marilor companii din domeniul digital .

La reuniunea informală a miniștrilor de finanțe și ai economiilor (ECOFIN), desfăsurată la Tallin în 15-16 septembrie, a fost semnat un document  care cere stabilirea de măsuri care să conducă la impozitarea armonizată pe cifra de afaceri generată în statele UE de companiile din domeniul tehnologiei digitale în  locul impozitului pe profit din prezent. Ministerul Finanțelor Publice precizează că documentul a fost semnat din partea României de ministrul Ionuț Mișa.

În fotografia de familie a reuniunii de la Tallin Romania este reprezentată de Ionuț Mișa și de Liviu Voinea , viceguvernator al Băncii Naționale a României.

Inițiativa taxării giganților IT-GOOGLE, AMAZON, FACEBOOK-a pornit de la Franța, sustinută de Germania,Italia,Spania. Ideea s-a formalizat acum prin documentul citat la care s-au alăturat Romania, Bulgaria,Slovacia, Grecia, Portugalia, Austria.

×
Subiecte în articol: ecofin